Banca Comerciala Romana (BCR) acorda persoanelor fizice credite pe 3 ani pentru cumpararea de produse electronice si aparate electrocasnice, dobanda acum de 59%, fiind indexabila in functie de evolutia pietei, se arata intr-un comunicat al bancii trimis Ziarului Financiar.. Pentru a obtine un astfel de imprumut, solicitantul trebuie sa depuna un avans minim de 15-25% din pretul de vanzare al produsului ce urmeaza a fi achizitionat, acesta fiind diferit in functie de furnizor. Avansul va fi depus fie direct la casieria vanzatorului, fie intr-un cont personal deschis la BCR. Creditul poate fi acordat oricarui cetatean roman cu domiciliul stabil in Romania, care este angajat cu contract de munca pe durata nedetermniata si realizeaza venituri lunare certe si permanente care sa asigure plata ratelor din credite si a dobanzilor aferente, si, in plus, la data solicitarii creditului sa nu inregistreze debite sau alte obligatii neachitate. Rambursarea creditului si plata dobanzii aferente se garanteaza cu veniturile realizate de imprumutat si sotul sau sotia acestuia si cu veniturile nete realizate de catre un sau doi giranti. Rata toata lunara de rambursat trebuie sa nu fie mai mare de jumatate din veniturile nete lunare realizate de imprumtat si sotul /sotia acestuia sau, dupa caz, de girantul platitor, si sa nu fie mai mica de o cincime din venitul net lunar realizat de imprumutat. Cumparatorul trebuie sa incheie cu societatea de asigurari Asiban, prin intermediul BCR, un contract de asigurare a produsului cumparat din credit, incheiat la valoarea bunului, cu clauza de cesionare a drepturilor de despagubire in favorea bancii. Polita trebuie reinnoita anual, de catre imprumutat, pe toata perioada de creditare.