Peste 34.000 de certificate de acreditare de pentru formatori/traineri au fost eliberate din 2004 până în iunie 2010 de către Consiuliul Național pentru Formarea Profesională a Adulților (CNFPA), singura instituție din România care poate acorda astfel de acreditări pentru cei care vor să lucreze ca traineri în proiecte finanțate prin POS DRU. Numărul acestora este în creștere, având în vedere avalanșa de proiecte derulate prin acest program, primul dintre cele șapte programe care se apropie de terminarea banilor.
La aceștia se adaugă alte câteva mii de profesori de liceu și de facultate, care au lucrat deja cu “adulți” și care nu necesită acreditări pentru a putea fi traineri în proiecte finanțate din fonduri europene.
“Media de vârstă a trainerilor implicați în programele noastre este de 27 de ani, avem câte patru formatori la fiecare dintre cele patru proiecte, la care se adaugă câte doi consilieri pentru orientare profesională. Ei lucrează cu contracte pe perioadă determinată, pe o durată de 16 luni, timp de 4 ore pe zi, lucrând, în medie, câte 40 de ore pe lună. Nu am acordat plafoanele maxime de salarizare, plata pe oră fiind între 100 și 130 de lei, deși aceștia au experiență de peste 3 ani în domeniul în care predau”, a spus Claudia Neculae, manager de proiect în cadrul Asociației Smart Projects, un ONG care are în derulare patru proiecte finanțate din fondurile europene pentru resurse umane, cu o valoare cumulată de aproape 2 milioane de euro. Proiectele sunt destinate trainingului a 960 de șomeri, prin sesiuni de formare, de consiliere și de mentoring.
Cum ajungi trainer În POSDRU?
Cei 20.000 – 30.000 de români care implementează în prezent proiecte finanțate prin POS DRU vor primi salarii în valoare totală de până la 1,7 – 2 miliarde de euro, costurile salariale reprezentând până la 40- 50% din valoarea totală a unui proiect. În același timp, se estimează că cel puțin 1,65 milioane de români vor participa la programe de calificare și recalificare pe bani europeni până în 2013.
În mare parte dintre proiectele finanțate din fonduri europene se solicită ca trainerii implicați să fie autorizați CNFPA, iar un alt criteriu, la fel de important, este ca trainerul să aibă competențe dovedite prin diplome și ani de experiență în domeniul în care vor preda.
“În profesia de formator, adică în lucrul cu un grup de oameni, este important să se facă diferența între stilurile de învățare ale cursanților, pentru a putea respecta și eficientiza particularitățile fiecăruia. Ca să devii formator, trebuie să ai în primul rând studii superioare, apoi să participi la un curs de formare profesională, în urma căruia primești o diplomă/certificat de absolvire. Autoritățile naționale responsabile de această diplomă sunt: Ministerul Muncii, CNFPA și Ministerul Educației”, a spus Ruxandra Grou, formator de competențe IT de bază în cadrul unui proiect finanțat din fondurile europene pentru resurse umane câștigat de firma Tiurenlau Hotel Management. În opinia sa, un formator trebuie să aibă în primul rând receptivitate, flexibilitate și răbdare. Ruxandra a absolvit Colegiul German Goethe, secția Matematică-Informatică intensiv, după care a studiat informatica și în cadrul cursurilor Facultății de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din București. În perioada studenției, ea a fost colaborator voluntar într-un alt proiect finanțat din fondurile europene. În prezent, ea este și studentă în anul II la masteratul Economie Europeană în cadrul aceleiași facultăți.
Și Florentina Bărbulescu, 28 de ani, absolventă a Facultății de Psihologie, este în prezent consilier de orientare în carieră în cadrul aceluiași proiect, care are o valoare de peste 470.000 de euro și care are ca obiectiv formarea de competențe în domeniul IT a unui număr de cel puțin 180 de șomeri din regiunea București – Ilfov.
“Împreună cu colegii mei am realizat suportul de curs care stă la baza programului de consiliere, iar ședințele cu fiecare dintre participanții la curs reprezintă o experiență în sine”, a spus Florentina Bărbulescu.
Există
însă și foarte multe proiecte finanțate din aceleași fonduri
europene care au drept scop “formarea de formatori”, adică
pregătirea trainerilor care vor preda în cadrul cursurilor
finanțate din fonduri nerambursabile. Un exemplu în acest sens este
chiar un proiect desfășurat în prezent de CNFPA, care va forma
3.000 de așa-ziși “formatori”, care ar urma să aibă un job asigurat
pe viitor, în cadrul acestor proiecte. De asemenea, și Blocul
Național Sindical, o organizație “campioană” la scrierea de
proiecte finanțate din fondurile europene pentru resurse umane,
formează câteva sute de formatori și oameni care să scrie și să
conducă proiecte finanțate de UE.
Pe de altă parte, și firmele de training specializate sunt interesate să câștige licitații prin care pot deveni parteneri în astfel de proiecte și, implicit, să livreze cursuri de formare pe bani europeni.
“O ofertă complexă poate implica resurse uriașe (zile și nopți de muncă ale unei echipe de proiect formată de 5-6 oameni, resurse financiare mobilizate în scrisori de garanție, logistică semnificativă etc.). La una dintre licitațiile din toamna trecută, în ultima noapte de dinaintea depunerii ofertei, la ora 4 dimineața eram 12 oameni la birou. Unii definitivau un material video demonstrativ, alții lucrau la oferta tehnică sau financiară. La capătul acestui efort uriaș te poate aștepta eșecul. Avem atât experiența succesului, cât și a eșecului”, a spus Claudiu Gologan, sales manager în cadrul firmei de training Ascendis, liderul pieței de profil, care a câștigat nouă proiecte finanțate prin POS DRU. Trainerii seniori din cadrul acestei companii au peste 10 ani de exeperiență în business și cel puțin 5 ani de experiență în formare.
“Unul dintre principiile cheltuirii fondurilor europene este cel al egalității de șanse, deci toate licitațiile sunt publice pentru a permite accesul la informație oricărei persoane interesate. Pentru a participa la o procederă de licitație, orice persoană interesată care îndeplinește criteriile de calificare poate formula o ofertă”, a adăugat Gologan de la Ascendis.
ÎȘi fac singuri suportul de curs
Nicolae Gherguș, vicepreședintele Asociației Brokerilor, va fi lector la cursul “Instrumente financiare utilizate în Uniunea Europeană și modalitățile de implementare în România”, care se adresează angajaților din societățile de intermediere și din băncile care operează pe piața de capital, în cadrul unui proiect finanțat din fondurile europene pentru HR câștigat de asociație. Cursul predat de Gherguș, care este și președintele firmei de brokeraj Confident Invest, este doar unul din cele 11 care vor fi derulate în cadrul proiectului, care va avea o finanțare totală de 1,5 milioane de euro.
Asociația Brokerilor, organizație profesională care reunește 51 de firme de brokeraj și bănci active pe piața de capital și care organizează cursuri de formare și atestare pentru brokeri, consultanți de investiții și personal auxiliar în firmele de brokeraj, va demara acest proiect în cea de-a doua parte a anului.
“Sunt lector de foarte mult timp la Asociația Brokerilor, dar am fost nevoit să urmez un curs de calificare pentru a obține o diplomă de calificare profesională ca trainer. Voi avea 30 de ore de predare, iar până în luna martie trebuie să predau curricula și suportul de curs, pe care le voi redacta cu ajutorul unui coleg”, a spus Gherguș. Numai trei din cele 11 cursuri predate în cadrul proiectului vor fi livrate de către lectorii din Asociația Brokerilor, restul fiind livrate de un furnizor extern de training.
Plusuri si minusuri in fonduri europene
Tot mai multe firme, ONG-uri, fundații și instituții de stat au anunțat în ultima vreme lansări de proiecte finanțate din fondurile europene pentru resurse umane, majoritatea având incluse în activități și programele de instruire. POS DRU este cel mai căutat în prezent de către cei care au vrut să obțină fonduri europene, cei care au câștigat proiecte reușind să contracteze peste 80% din valoarea totală alocată programului până în 2013. Cu toate acestea, unii beneficiari încă mai spun că au întârzieri la plată și că nu-și pot susține singuri cheltuielile dacă autoritățile nu le acordă prefinanțările.
“Din păcate, o întârziere deja de aproape 3 luni nu mai poate să constituie o întârziere normală. Și acest lucru afectează calitatea activităților și rezultatelor proiectului. Noi deja am demarat toate procedurile legate de informarea grupului- țintă și am constituit o bază de date cu persoane care nu au un loc de muncă. Zilnic suntem sunați de cel puțin 5-10 persoane care au văzut anunțurile noastre și care își manifestă interesul, însă chiar dacă am solicita ca activitățile de formare să înceapă mai devreme, nu am putea face acest lucru din cauza blocajului financiar în care ne aflăm”, a mai spus Claudia Neculae de la Asociația Smart Projects. În prezent, se află în derulare aproape 2.000 de programe finanțate prin acest program, acesta fiind unul dintre cei mai mari “noi angajatori”.
Proiectele câștigate până în prezent sunt dintre cele mai diverse: de la consiliere în carieră, traininguri pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale, pentru instruirea femeilor din mediul rural, având valori cuprinse între 10.000 de euro și 5 milioane de euro. Până la începutul acestei luni, românii care au câștigat finanțări prin acest program au încasat peste 485 de milioane de euro, aceasta fiind valoarea plăților (prefinanțări și rambursări) acordate din 2008 încoace. De altfel, în aceeași perioadă, peste 8.300 de proiecte au fost depuse în cadrul acestui program, cu o valoare totală de 9,1 mld. euro, dublă față de finanțarea acordată de UE pentru dezvoltarea resurselor umane (de 4,25 mld. euro).