Profesorul eficient: cum negociezi cu elevii / de Thomas Gordon

De patru decenii, metoda “Gordon” dovedește că dascălii pot aplica tehnici psihologice de negociere și comunicare pentru a se impune la clasă fără să bată cu pumnul în masă și fără a ține lecții de morală. Psihologul american Thomas Gordon, nominalizat la Nobelul pentru Pace, împreună cu trainerul Neol Burch, dezvăluie instrumentele pentru aplanarea conflictelor din școală în cartea “Profesorul eficient”, volum în curs de apariție la Editura Trei. Iată cum funcționează metoda sa de negociere cu elevii:

Puțini critici ai școlii au oferit de-a lungul timpului remedii și alternative constructive, viabile. Acești critici sunt, în mare parte, de acord că sălile de clasă sunt mult prea adesea niște spații sumbre, deprimante și îndobitocitoare în care elevii sunt fie apatici, fie ostili sau rebeli. Aceste obiecții au ajutat foarte rar cadrele didactice în efortul lor de a se schimba. Profesorii sunt oameni ca toți oamenii. A le spune că nu sunt buni nu înseamnă numaidecât că ei vor începe să se “lumineze” și că vor promite solemn “să se îndrepte”. Unde intervine metoda a III-a, a “avantajului reciproc” Metoda a III-a (primele două se bazează pe autoritatea puterii și a cunoașterii – n.red.) abordează o situație de conflict de interese într-o manieră ce obligă părțile implicate să-și conjuge eforturile în găsirea unei soluții acceptabile pentru ambele tabere – soluție ce presupune ca nimeni să nu piardă. Mulți dintre profesori nu învață despre această abordare în propria lor formare ca profesori; și chiar în situația în care cadrele didactice o recunosc ca metodă frecvent folosită în alt gen de relații, foarte puțini sunt gata să o aplice în relația profesor-elev. Când profesorii care vin la “Programul Gordon – Profesorul Eficient” află pentru prima dată de metoda a III-a, adică cea a “avantajului reciproc”, iată care le sunt reacțiile tipice: “Asta-i tot? Pare așa de simplu!” “Noi știam că națiunile lumii își rezolvă conflictele pe această cale în cadrul ONU.” “Eu încerc să folosesc metoda a III-a în dezacordurile mele cu nevastă-mea.” “E prea bună ca să fie și adevărată!” “Ideea e fantastică, dar funcționează și în școală?” Da, metoda a III-a este foarte simplă. Și este corect ca ea să fie folosită pentru a rezolva conflictele din diverse domenii – căsătorii, parteneriate de afaceri, prietenii, relații legate de managementul forței de muncă etc. Mulți profesori și directori (dar și părinți) nici n-au luat în seamă metoda a III-a în relațiile lor cu copiii și cu tinerii, întrucât, în mod evident, există o diferență din punct de vedere al puterii, în favoarea adultului. În astfel de relații, bătălia pentru putere s-a purtat, în mod necesar și inevitabil, sub semnul principiului “câștig-pierdere”. Un exemplu: eleva care întârzia la ore Dlui Jones îi place să-și înceapă orele de științe cu o scurtă prezentare a activităților ce urmează a se desfășura în ziua respectivă. Întrucât mai tot timpul întârzie, Sylvia îi cere dlui Jones să repete instrucțiunile, sau să-i răspundă la o serie de întrebări referitoare la procesul în desfășurare. Dl JONES: De câte ori întârzii la ora mea pierzi partea cu instrucțiunile iar eu trebuie să-mi pierd timpul să-ți spun personal ce ai de făcut. M-am săturat să fac asta! (MESAJ !!!) SYLVIA: Știți, eu fac parte din redacția revistei școlii și în ultima vreme am fost foarte ocupați încercând să respectăm termenele impuse de tipografie. De asta am întârziat mereu. Dl JONES: Înțeleg. Ești convinsă că munca în echipa de elaborare a revistei e atât de presantă încât, dacă vrei să i te dedici, va trebui să întârzii la ore. (ASCULTARE ACTIVĂ) SYLVIA: Da…ăăă, nu chiar. Dacă puneți problema așa rezultă că eu nu dau nicio importanță orei de științe. Adevărul este că eu vin la ora dvs. tot timpul anului iar activitatea la revistă ține doar câteva săptămâni. Înțelegeți ce vreau să spun? Dl JONES: Da, vrei să spui că întârzierile sunt doar un fenomen temporar. N-ai întârziat până acum câteva săptămâni. Însă mai nou a intervenit ceva, care e doar temporar. Nu? (ASCULTARE ACTIVĂ) SYLVIA: Îhî. Cam pe la sfârșitul săptămânii viitoare terminăm deja corecturile. După aceea nu mai am motive să întârzii. Dl JONES: Curând, problema se va rezolva de la sine. (ASCULTARE ACTIVĂ) SYLVIA: Da. Dl JONES: Acum înțeleg de ce-ai tot întârziat, dar nu asta este problema mea. S-o mai spun o dată. Eu obiectez la faptul că trebuie să pierd timp ca să-ți spun ce ai de făcut după ce ajungi aici. Când vii târziu, eu trebuie să încetez orice activitate ca să te pun pe tine la curent. Nu vreau să mai fac asta, nici măcar pentru următoarele două săptămâni. Ai vreo idee despre cum am putea rezolva chestiunea aceasta? SYLVIA: (Stând pe gânduri) Păi, ce-ar fi dacă Joy mi-ar lua reportofonul în zilele când urmează să întârzii și ar înregistra instrucțiunile dumneavoastră? Când ajung, eu le pot asculta la căști și așa aș ști și eu ce știe deja toată lumea. Dl JONES: Eu nu văd nimic rău în asta. Dac-o rogi pe Joy să-mi aducă reportofonul la catedră, eu mă angajez să rezolv cu înregistrarea instrucțiunilor. Apoi, când ajungi tu, vii la catedră și-ți iei reportofonul. SYLVIA: Foarte bine. Mâine îmi aduc reportofonul. Dl JONES: Atunci, pe mâine. Numai bine! În această serie de interacțiuni, atât profesorul cât și elevul au reușit să-și satisfacă nevoile printr-o soluție sugerată de Sylvia și acceptată de dl Jones. Ambii s-au putut declara mulțumiți după această întâlnire. Dl Jones a putut spune “Numai bine” cu sinceritate! Fragment din volumul “Profesorul eficient. Programul Gordon pentru îmbunătățirea relației cu elevii” de Thomas Gordon și Noel Burch. Tradusă de Ioan Sava, cartea este în curs de apariție la Editura Trei, colecția “Psihologie practică”. Intertitlurile aparține redacției