Un Parlament neputincios
Saptamana aceasta a inceput ultima sesiune parlamentara a actualei puteri. Bilantul Parlamentului ales in 1996 e tragic si aproape total negativ ca performanta legislativa novatoare, iar pentru cauza democratiei el reprezinta un pas inapoi fata de regimul Iliescu.
Dominanta in procesul de legiferare a fost a avalansa ordonantelor in general si a ordonantelor de urgenta in special.
Desi pe vremea cand erau in opozitie partidele actualei coalitii tunau si fulgerau impotriva ordonantelor, numarul acestora in ultmii ani este de zece ori mai mare decat cele ale guvernului Vacaroiu.
In timp ce Vacaroiu a produs 233 de ordonante, cele patru guverne cederisto-democrate au batut recordul – aproape 2.000 de ordonante.
Acolo insa unde acest record bate piata internationala este la ordonantele de modificare a ordonantelor. De exemplu, ordonanta nr. 3/1992, cu referire la TVA, a suferit in doi ani 16 modificari.
Legea intreprinderilor mici si mijlocii a fost modificata atat de mult si de des, ca nimeni nu mai stie care e forma aflata in vigoare. Ce sa ne mai miram ca investitorii straini se plang de instabilitatea legislativa din Romania.
aansele de a mai face ceva in aceasta ultima sesiune parlamentara sunt foarte reduse. De ce? In primul rand, din cauza conflictelor si certurilor din coalitie, nu mai exista in prezent o majoritate parlamentara.
Partidele coalitiei nu mai urmaresc beneficii politice in proiecte comune, ci mai curand doresc legi care le diferentiaza.
O data cu anuntarea candidaturii prezidentiale a lui Isarescu, nici sustinerea proiectelor guvernamentale nu mai este obiectivul tuturor.
In sfarsit, in timpul campaniei electorale nu se mai poate conta nici pe prezenta parlamentarilor interesati vital sa se adopte o lege. S-a ajuns astfel la o situatie paradoxala, si anume ca adoptarea unor legi depind de opozitie, de PDSR. ai am putea asista la niste surprize, surprize.
Simtind ca acum e momentul sa atace, Iliescu si Nastase au de gand sa initieze adoptarea legilor proprietatii (case nationalizate, IAS), introducand in textul final principiile pe care nu reusisera pana acum sa le promoveze. Cand trei se cearta, al patrulea castiga. Ar fi o lovitura politica maiastra.
Cresterea sanatoasa s-a gripat
Cum era de asteptat, interesul membrilor guvernului de coalitie pentru infaptuirea programului anuntat la inceputul anului 2000 a scazut din ce in ce mai vizibil o data cu apropierea alegerilor.
As spune ca chiar vointa premierului Isarescu de a aplica masurile din Planul de Actiune inaintat la Bruxelles incepe sa scada sub presiunea comandamentelor electorale.
Daca in primele luni ale anului parea ca totul merge ca pe roate, acum pare ca totul este dat peste cap.
Fata de cresterea productiei industriale si a exporturilor simultan cu domolirea inflatiei din primavara, datele statistice din iulie anunta o incetinire a cresterii productiei industriale si a exporturilor, concomitent cu cresterea alarmanta a preturilor, asta inca inainte de salturile la energie ce ne asteapta la toamna; inflatia a scapat de sub control si leul e din ce in ce mai zgribulit in fata dolarului.
Peste jumatate din locatari nu-si pot plati cheltuielile de intretinere. Unde e acel reviriment sigur si de durata pe care-l anunta premierul Isarescu in primavara?
Castigul salarial mediu a crescut cu ceva, dar l-a inghitit scumpetea de pe piata, asa ca puterea de cumparare a populatiei a cazut si mai jos. In primul semestru vanzarile de produse alimentare au scazut cu peste 15 procente.
Despre investitii ce sa mai spunem! Nici o fabrica din cele care produc gauri la buget nu s-a cumparat in ultimele luni.
Intr-un cuvant, cresterea sanatoasa s-a gripat si tuseste!
Candidatura lui Isarescu
Mugur Isarescu porneste in campania prezidentiala cu un imens capital politic de cinste si incredere. In august, cand a facut bilantul primelor sapte luni de guvernare, spuneam ca a oferit publicului un model de onestitate.
Era un capital politic al premierului, sef al guvernului, si prima problema este daca alegatorii vor aproba acest transfer de capital politic de la Palatul Victoria la Cotroceni, unde n-ar mai putea gestiona economia.
Dar, o data candidat oficial, el a deschis o carte cu file ingalbenite de vremuri – prestatia ca guvernator tolerant si ingaduitor al jafului din banci – doua miliarde dolari la Bancorex, aproape un miliard la Banca Agricola si alte maruntisuri la banci private cazute in faliment.
Adversarii nu-l vor cruta si ramane de vazut cum va judeca electoratul prestatia de la BNR.
Mai spuneam ca decisiv va conta cum va evolua situatia economica a tarii si a cetatenilor de rand in octombrie si noiembrie. Promisiunile lui Isarescu ca la toamna oamenii vor simti un reviriment in starea lor materiala nu se implinesc. Dimpotriva, inflatia, cursul leului, preturile la energie sunt sumbre.
In America, politologi de seama au elaborat un model matematic care demonstreaza ca cifrele ultimelor doua trimestre cu privire la starea economiei, inflatiei, somajului si modul cum acestea se reflecta in constiinta americanului de rand vor decide in competitia prezidentiala dintre Bush si Gore.
Autorii modelului pretind ca mult analizata in presa campanie a celor doi are prea putin efect asupra votului popular. In Romania nu dispunem de un asemenea model matematic, dar cred ca si la noi datele economice si sociale de la toamna vor decide castigatorul.
Cu ochii deci pe costul energiei si al alimentelor in octombrie si noiembrie. De regula, un candidat la putere trebuie sa calareasca pe un boom economic ca sa castige alegerile.
Banii si campania electorala
In folclorul politic occidental se spune ca pentru a face politica este nevoie de doua lucruri – partid si bani. Una fara alta nu merge, iar fara amandoua trebuie sa-ti cauti o alta ocupatie.
Democratia se bazeaza pe partide politice si pentru ca sa existe, un partid politic are nevoie de organizare, de un aparat, de comunicatii si propaganda, de participare la campanii electorale, iar toate acestea costa bani.
Tot folclorul democrat spune – cuvantul e liber, dar ca sa se faca auzit costa bani. In America s-a ajuns sa se calculeze cat costa campania electorala a candidatilor: pentru un post de senator, cam un milion de dolari, iar cei doi candidati la presedintie Bush si Gore au strans pana acum peste 50 milioane dolari fiecare pentru campanie.
Iata un domeniu in care Romania s-a aliniat Occidentului mai repede decat altele. Am asistat inca din primii ani dupa revolutie la simbioza dintre noii miliardari si politicieni precum si la asaltul magnatilor banului pentru a pune mana pe ziare si posturi de televiziune prin care sa influenteze viata politica.
Intr-o lucrare publicata anul trecut, am publicat un tabel cu patronii si actionarii principali ai ziarelor si posturilor de radio si TV.
Unul din bogatasi e dispus sa piarda un miliard pe saptamana ca sa-si impuna ziarul pe piata, iar un altul a gasit o formula prin care plateste unor oameni politici cate 3.000 si chiar 5.000 dolari pe luna. Leafa!
Ne aflam acum in campanie electorala. Am vazut deja pagini intregi de ziar platite de partide ca publicitate. Ei bine, o pagina la ziarele cu tiraj mare costa 6.000 dolari adica 140 milioane de lei, iar jumatate de pagina, 75 milioane de lei.
La televiziune, un spot politic publicitar de 30 secunde costa intre 3.000 si 3.500 de dolari, adica 70 milioane de lei, iar un minut costa intre 130-150 milioane de lei.
Dat fiind ca nu avem o lege a finantarii partidelor, Valeriu Stoica, ministrul Justitiei, a lansat vineri un proiect de lege menit sa asigure o reglementare unitara si coerenta a finantarii partidelor si campaniei electorale.
Proiectul prevede norme pentru finantarea privata prin cotizatii, donatii, inclusiv donatii confidentiale ale unor persoane fizice sau juridice, stabilind limite si un plafon maxim.
De asemenea, clarifica finantarea publica, stiut fiind ca partidele politice reprezentate in Parlament primesc subventii anuale de la bugetul de stat proportional cu numarul de mandate parlamentare. Sunt propuse limite ale cheltuielilor in campania electorala.
Bineinteles, donatiile din strainatate sunt interzise.
Personal, nu cred ca acest proiect de lege atat de necesar pentru a combate traficul de incluenta si finantari oculte, are sanse sa fie adoptat de aceasta legislatura. Dar o data si o data va trebui sa fie votat.
Sondajul comandat de PDSR
Sondajul Metro-Media efectuat la 22-30 august cuprinde multe constatari interesante pentru analiza politica. Dar, intrucat ne aflam in plina campanie electorala, prima datorie a analistului politic este sa intrebe: cine a comandat sondajul si daca aceasta a influentat cercetarea, metodologia ei.
Este stiut de pilda ca un criteriu major de judecata este chestionarul. Atunci cand intrebarea este: Dupa parerea Dvs care este partidul in care se afla cei mai multi oameni de valoare?, iar raspunsul este PDSR, la mare distanta fata de alte partide, cand cei mai multi specialisti sunt tot la PDSR, cei mai hotarati oameni, tot la PDSR, cei mai multi oameni cinstiti tot la PDSR, ba chiar si cei mai multi religiosi tot la PDSR, incepi sa ai dubii.
O alta intrebare teleghidata: Ce procent din voturi ar trebui sa obtina un partid la alegeri pentru a fi considerat important? 51-60%! Deci, un singur partid este important. Ghici care?
Daca vreti sa stiti ce partid ar fi bine sa castige alegerile, sa fie garantata proprietatea privata, sa continue privatizarea, sa continue integrarea in UE, sa scada coruptia, sa fie asigurat viitorul tinerilor, sa continue integrarea in NATO, sa creasca nivelul de trai al cetatenilor, sa fie create locuri de munca, sa se modernizeze Romania – la toate aceste intrebari, raspunsul este PDSR. N
ici nu cred ca PDSR mai are nevoie de un manifest electoral.
Exista totusi in acest sondaj cateva concluzii demne de mentionat. Se confirma ca principalele probleme care preocupta pe oameni acum sunt: criza economica, saracia si somajul, ca principala dificultate este lipsa banilor, ca problema cea mai urgenta este cea a locurilor de munca.
In ce priveste previziunea electorala, la prezidentiale se detaseaza net Ion Iliescu cu 41,6% iar pentru turul doi concureaza Mugur Isarescu si Theodor Stolojan. Aceasta mi se pare mai aproape de realitate, desi sansele celor doi tehnocrati vor putea fi evaluate abia in noiembrie.
Deocamdata, Isarescu beneficiaza de realizarile din prima jumatate a anului. Dar in noimebrie va fi confruntat cu problemele caderii nivelului de trai si ale costului energiei si intretinerii pe care populatia le pune in carca celui aflat la putere.
Evident, Stolojan este scutit de aceasta povara si va beneficia el de promisiunile celui care se afla in opozitie.
Fara sa vrea, sondajul Metro-Media descopera un decalaj de prost augur intre Iliescu si PDSR. Faptul ca partidul il intrece pentru prima data pe Iliescu si asta cu zece puncte, inseamna ca Iliescu nu mai e locomotiva care trage PDSR.
Daca noua actiune pornita de Adrian Nastase la Paris, la Tribunalul de Mare Instanta, pentru plata milioanelor de afise din 1996 are castig de cauza, decalajul se va mari si va imprima o linie descendenta popularitatii lui Iliescu.
La parlamentare, PDSR isi consolideaza pozitia de lider, cu 51,9% din voturi. La mare distanta, pe locul doi, vine PNL cu 12,9%, urmat de CDR 2000 cu 10,2% si PD cu 7,9%.
S-a mai facut observatia in presa ca participarea la vot anuntata de sondaj este excesiv de optimista. Desi si eu cred ca prezenta celor doi tehnocrati poata sa atraga ceva nehotarati si chiar absenteisti, saltul la o participare 70% sigur DA plus 20% probabil DA, depaseste prea mult sondajele anterioare. 90% participare, parca aminteste de alte vremuri!
O gluma de prost gust
Anuntarea candidaturii lui Marian Munteanu a fost salutata ca o mana cereasca de Academia Catavencu. Cele doua partide care au facut anuntul, PUNR si PNR-ul lui Magureanu trebuie sa se gaseasca intr-o situatie disperata ca sa recurga la o formula atat de excentrica.
Chiar si Asociatia Studentilor din Bucuresti, prin glasul presedintelui, s-a simtit obligata sa se distanteze de Marian Munteanu: “E o aberatie ca un monarhist convins sa candideze al functia de presedinte, amintind gafa lui Radu Campeanu cand l-a propus pe rege pentru aceasta functie”.
De fapt, Marian Munteanu a trecut prin atatea ipostaze, incat merita sa intre in cartea recordurilor – el a fost utecist, apoi golan in Piata Universitatii, apoi monarhist, apoi legionar, apoi businessman cu cravata si masina la scara, iar acum candidat respectabil la presedintie.
Ceea ce ma mira pe mine nu este Marian Munteanu, ci faptul ca Virgil Magureanu s-a dat in stamba cu aceasta lansare ridicola. Magureanu mi s-a parut totdeauna un om care-si calculeaza bine miscarile si chiar vorbele.
Felul cum s-a desprins de Iliescu si a intrat in gratiile lui Constantinescu a fost o lovitura de maestru. E adevarat ca dupa aceea a lovit in bara cu Catarama, dar gafa cu Marian Munteanu e de milioane.