Rețeaua de magazine de tip discount Profi, deținută de fondul de investiții Enterprise Investors a deschis cel de-al 90-lea magazin din România la Panticeu, județul Cluj. În orașul Cluj compania mai deține trei magazine, potrivit site-ului Profi.

Anul acesta, Profi a deschis 13 magazine, și până la finalul lui 2011 sunt prevăzute cel puțin încă 10. În aceste condiții retailerul este cel mai agresiv pe expansiune în acest an.

În 2010 Profi a deschis 15 magazine la nivel național și este al treilea cel mai extins lanț de magazine de tip discount după Penny Market (111) și Plus (106). Profi a obținut a în 2009 afaceri de 489 mil lei (115 mil. euro), în creștere de la 348 mil. lei (94,5 mil. euro) în anul anterior.

Rețeaua Profi, care comercializează produse alimentare, de menaj și igienă, oferă peste 4.000 de articole.