La Banca Națională a României a avut loc la 24 februarie prezentarea albumului Generalul Nicolae Rădescu. Profilul unui om de stat în imagini și documente*) realizat de prof. univ. dr. Alexandru Șerbănescu (nepotul de soră al fostului prim-ministru al României) și de dr. Oana Ionel Demetriade, consilier la CNSAS. Prezentarea albumului a fost făcută de cei doi autori, precum și de istoricii Claudiu Secașiu (CNSAS), Dorin Matei (Magazin istoric) și Cristian Păunescu (BNR). A fost evocată de acad. Mugur Isărescu (guvernatorul BNR), printre altele, ceremonia funerară din 23 noiembrie 2000, când, la inițiativa sa (în acea vreme prim-ministru al României), rămășițele pământești ale generalului Rădescu (1874-1953) au fost repatriate după 47 de ani și depuse într-un cavou din cimitirul Bellu. Printre invitați s-au numărat și Ana Blandiana și Romulus Rusan, care au participat, în urmă cu 15 ani, la acea ceremonie.
De ce considerăm acest album un eveniment editorial ? E suficient pentru înțelegere să reproducem o parte din Nota asupra ediției scrisă de cei autori.
Cariera profesională a generalului Nicolae Rădescu este destul de bine cunoscută datorită unor volume editate de istoricii militari. Perioada guvernării a făcut obiectul volumului Acad. Dinu C. Giurescu, Guvernarea Nicolae Rădescu (1996), iar stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri au fost publicate de Marcel Dumitru Ciucă, Guvernarea generalului Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944 – 28februarie 1945) (2013). Documente din dosarele de supraveghere informativă
a generalului, aflate acum în Arhiva C.N.S.A.S., au fost editate în volumul Un sfert de veac de urmărire: documente din dosarele secrete ale generalului Nicolae Rădescu (editori Monica Grigore, Oana Ionel, Dragoș Marcu, studiu introductiv de Gheorghe Onișoru, 2004). Cu toate acestea, nu există un studiu monografic dedicat ultimului prim-ministru al unui guvern democrat înainte de instaurarea comunismului în România.
Miza acestui album este, însă, alta: o retrospectivă cinematografică asupra destinului unui om care, în mod dramatic, a marcat sfârșitul unei lumi. Documentele puse în scenă, alături de fotografii, au și ele în primul rând un rol ilustrativ. Practic, întoarcem obiectivul aparatului de filmat spre trecut, refăcând – din multe piese disparate – un parcurs biografic excepțional. Documentele nu au fost interpretate, ci editate în facsimil, iar fotografiile, majoritatea inedite, dau culoare fiecărei etape a vieții și activității personajului principal.
După studii economice și o scurtă carieră în cadrul Băncii Naționale a României, Nicolae Rădescu a devenit ofițer de cavalerie. Cariera militară este ilustrată de documente din dosarul său profesional, fotografii din arhive publice sau private și o parte din medaliile obținute. După părăsirea cadrelor active ale armatei (1933), Nicolae Rădescu s-a angajat politic în opoziția față de Regele Carol al II-lea și de camarila regală. A fost membru al Partidului Poporului, al Asociației „Cultul Patriei” și un apropiat al grupării „Cruciada Românismului” (condusă de Mihail Stelescu, disident legionar). Împotrivindu-se războiului contra U.R.S.S. dincolo de Nistru și politicii Germaniei în România, Rădescu a fost internat timp de un an în lagărul de deținuți politici de la Tg. Jiu, în urma unei scrisori adresate ministrului Reichului la București, Manfred von Killinger. Apoi s-a implicat activ în discuțiile dintre liderii opoziției pentru încheierea armistițiului cu Aliații, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
După 23 august 1944, generalului Rădescu i s-au încredințat două funcții mare răspundere: șef al Marelui Stat Major, apoi președinte al Consiliului de Miniștri. Rădescu a fost una dintre figurile importante ale acestei perioade (octombrie 1944-martie 1945), la sfârșitul căreia nimic din viața politică și din cea socială nu va mai fi ca înainte. Această etapă a activității sale este ilustrată în mai multe capitole, documentele și fotografiile editate fiind mai puțin cunoscute: lupta pentru limitarea prezenței militare sovietice în România, încercarea formării unui guvern condus de Rădescu la sfârșitul lunii octombrie 1944, discursuri, însemnări olografe ale premierului, activități curente, propaganda și manifestațiile comuniste pentru înlăturarea guvernului Rădescu.
Perioada supravegherii la Legația britanică din București și a domiciliului obligatoriu este înfățișată prin documente emise de poliția politică și fotografii de familie. Un alt moment important, șederea generalului Nicolae Rădescu în Cipru (iunie 1946-februarie 1947), este puțin cunoscut în istoriografie. Am prezentat această perioadă prin documente din arhivele din țară și informații obținute de la The National Archives. Activitatea din ultima parte a vieții lui Nicolae Rădescu este ilustrată cu documente și presă ale exilului românesc, din Europa și S.U.A.
Pe lângă cariera profesională și activitatea politică, am căutat să-l prezentăm pe omul Nicolae Rădescu. Din acest motiv, volumul se deschide cu mărturia prețioasă a nepotului său, prof. univ. dr. Alexandru Șerbănescu, singura rudă apropiată în viață, care a petrecut mai mulți ani împreună cu „Unchiul Nicu”. O legătură deosebită a menținut-o până la sfârșitul vieții cu familia surorii sale, Maria. Nepoții Henrieta, Aurelia, Ovidiu, Nicolae și copiii Alexandru-Sandi și Gheorghe-Gigi sunt prezenți în documente și fotografii și i-au fost alături în momentele grele ale domiciliului obligatoriu. Relația cu propriul fiu, Florea Nicolae Radu, a fost una sinuoasă. Niciodată prea apropiați, tatăl și fiul se despart definitiv din cauza opțiunilor politice: generalul convins democrat, Nicolae adept al comunismului, făcând carieră în Siguranță, apoi în Securitate.
Am reprodus în facsimil o serie de documente personale ale generalului Nicolae Rădescu: însemnări, scrisori, schițe de amenajare a casei, testamente. Ele ni-l înfățișează, de pildă, drept un personaj extrem de ordonat, implicat în proiectarea casei sale din București (din str. Bateriilor, actualmente locul în care se află Piața Constituției), iubitor al vieții țărănești (dorea să refacă gospodăria familiei sale, iar în 1945 a cumpărat ferma Zărăfoaia de lângă Pucioasa) și, în egală măsură, al artei (am publicat inventare ale tablourilor și însemnări în legătură cu locul diferitelor obiecte în camere). Atent în cheltuirea banilor, dorea ca, după moarte, o parte din avere să fie destinată creării unor burse de studiu și fondării unei școli în satul natal, iar tablourile să fie donate muzeelor interesate.
Prin părăsirea clandestină a țării, în 1946, generalul Nicolae Rădescu nu a urmărit beneficii personale sau un trai mai bun. Dimpotrivă, exilul a reprezentat pentru el o continuare a luptei împotriva ocupației sovietice în România și speranța că, din Occident, ar putea determina o altă desfășurare a lucrurilor. A murit neîmpăcat că nu a putut reveni în țara natală eliberată. Dorința i-a fost îndeplinită abia în anul 2000, de când își doarme somnul de veci în cavoul familiei sale din București.
*) Oana Ionel Demetriade, Alexandru Șerbănescu – Generalul Nicolae Rădescu. Profilul unui om de stat în imagini și documente. Editura Oscar Print. Cuvânt-înainte de acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României. Postfață de acad. Dinu C. Giurescu