Producatorul de oteluri speciale Otelinox S.A.Targoviste a inregistrat pe primul semestru al anului o cifra de afaceri neta de 21,8 milioane euro, in crestere reala cu 53% fata de primele 6 luni din 2003.
Profitul net pe care l-a inregistrat Otelinox in prima jumatate a anului a fost de 1,75 milioane euro. Profitul net al companiei a inregistrat o crestere de aproape 75% comparativ cu perioada similara din 2003, cand Otelinox a avut un profit net de aproape 1 milion de euro.
Veniturile totale inregistrate de Otelinox au fost de 22,7 milioane euro, fata de 15,7 milioane euro in primele 6 luni din 2003. In acelasi timp, cheltuielile totale ale companiei au inregistrat o crestere de 40 procente, de la 14,5 milioane euro la 20,4 milioane euro.
Actionarul majoritar al companiei este Samsung Deutschland Gmbh., cu 74,99% din pachetul de actiuni. Alti actionari semnificativi sunt Broadhurst Investments Ltd., care detine 13,03% din actiuni si A.V.A.S., cu 5,34% din actiuni, conform datelor Bursei de Valori Bucuresti.
Actiunile companiei Otelinox sunt cotate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti, pretul de referinta fiind de 124.000 lei pe actiune. Capitalizarea bursiera a companiei este de 32,25 milioane euro.
Cifra de afaceri a companiei s-a mentinut anul trecut, in termeni reali, la un nivel apropiat de cel din 2002, in conditiile in care preturile de pe piata otelului au evoluat ascendent. Vanzarile combinatului au insumat anul trecut 30,6 milioane euro. Compania produce laminate finite pline din oteluri speciale, tabla si benzi din oteluri inoxidabile laminate la rece.
Compania a investit anul trecut intr-o sectie de productie care nu a ajuns, insa, sa produca la capacitatea maxima, fapt ce a contribuit la scaderea profitului pe anul trecut. Otelinox a fost afectata anul trecut de conjunctura de pe piata mondiala a produselor siderurgice, care a provocat o crestere a pretului materiilor prime si o scadere a vanzarilor din punct de vedere cantitativ. Principalii furnizori ai combinatului sunt Sidex Galati si Combinatul de Oteluri Speciale Targoviste.
Otelinox a fost afectata anul trecut, in principal, de scaderea cererii de pe piata asiatica.
Compania Otelinox s-a infiintat la data de 1 iunie 1974 prin finalizarea tratativelor intre B.I.R.D. si Banca Centrala de Investitii din Romania privind asigurarea fondurilor necesare achizitionarii tehnologiilor si utilajelor de la firmele japoneze Nisshin Steel Ltd. si Daido Steel. In luna februarie 1991, compania s-a organizat, conform noii legislatii romanesti, in societatea comerciala Otelinox S.A. alexandru.cerchez@zf.ro