Compania Honda a anuntat scaderea profitului operational cu 17 procente fata de anul trecut pe masura ce au scazut vanzarile, si a estimat un an dificil dupa ce a pierdut pozitia a doua de pe piata auto din Japonia. Honda preconizeaza o scadere a profitului operational de 6,7 procente, pana la 5,15 mld $ pentru acest exercitiu financiar, chiar daca lansarea noilor modele, cum ar fi minivanul Odyssey, se asteapta sa contribuie la cresterea vanzarilor. Estimarile celor de la Honda se situeaza mult sub nivelul profitului operational previzionat de analisti. Rezultatele au fost facute publice la o zi dupa ce rivalii de la Nissan Motor Co. au raportat o crestere de 12 procente a profitului operational. Cu vanzari de peste trei milioane de unitati anul trecut, Nissan a depasit Honda, devenind al doilea producator nipon. Anul trecut, Honda a vandut 2,983 milioane de masini. Se asteapta ca liderul pietei nipone, Toyota Motor Corp., sa anunte profituri-record in exercitiul financiar incheiat, pe masura ce a atacat fiecare segment de piata cu produse noi, in ciuda unei competitii acerbe.
Business Internaţional
Profit in scadere la Honda
Profit in scadere la Honda