Volkswagen, cel mai mare producator european de automobile, a anuntat scaderea profiturilor ca urmare a diminuarii vanzarilor din America de Nord si Germania si aprecierii monedei euro. Compania asteapta acum un profit brut de 1,9 mld. euro pentru 2004, inferior estimarii anterioare de 2,5 mld. euro. Profitul pe primul semestru a scazut cu 20% – 979 mil. euro, la vanzari de 45,9 mld. euro. Actiunile Volkswagen au crescut totusi, deoarece majoritatea analistilor asteptau ca rezultatele companiei sa fie mult mai proaste. Harald Hendrikse, analist la Credit Suisse First Boston, a afirmat ca “cifrele raportate sunt substantial mai bune decat asteptarile pietei, dar acestea erau extrem de mici.” In conditiile unor vanzari sub asteptari pe piata locala sI cea din statele Unite, Volkswagen a inregistrat pentru intaia oara o scadere cu 4,2 procente a numarului de unitatI comercializate in China. “Volkswagen are in continuare probleme majore”, a adaugat Hendrikse. Compania asteapta un venit suplimentar de 1 mld. euro de pe urma programului de reducere a costurilor pe care urmeaza sa il implementeze in urmatoarele luni.