Compania Aerostar din Bacau, care activeaza in domeniul industriei aviatice, a inregistrat in primul trimestru al acestui an un profit net de 12,7 miliarde de lei, de 30 de ori mai mare fata de cel obtinut in perioada similara a anului anterior.
Cifra de afaceri a companiei pe primul trimestru a fost de 209 miliarde de lei (6,3 milioane de dolari), mai mult decat dublu fata de cea din perioada similara a anului trecut, cand inregistra vanzari in valoare de 94 miliarde de lei (2,9 milioane de dolari).
Aerostar a inceput in 2003  modernizarea a 12 aparate de zbor MIG 21 apartinand Ministerului Apararii din Croatia. Valoarea constractului este de 8 milioane de dolari. Lucrarile realizate de companie in cadrul acestui contract constau in verificarea, repararea si ridicarea standardelor celor 12 aparate.
La mijlocul lunii februarie, directorul companiei spunea ca Aerostar a primit din Statele Unite o comanda pentru 15 avionane ultrausoare Aerostar 01. Acesta este un nou tip de aparat de zbor proiectat si construit de companie anul trecut. Oficialul spunea atunci ca societatea mai are in lucru un alt lot de 15 aparate pentru piata interna.
Bugetul de venituri si cheltuieli al Aerostar prevede pentru acest an realizarea unui profit net de 63 miliarde de lei si o cifra de afaceri de 820 miliarde de lei.
Compania aeronautica este detinuta de societatea IAROM SA, fosta centrala a Industriei Aeronautice Romane, care controleaza 71% din actiuni. Alaturi de aceasta, actionar semnificativ mai este SIF Moldova, care detine 11%. Statul roman si-a pastrat actiunea nominativa de control, ceea ce ii ofera dreptul de veto pentru deciziile care afecteaza capacitatea productiei de aparare.
Aerostar este cotata la categoria a II-a a Bursei de Valori, unde de la inceputul anului a avut o evolutie oscilanta, pe fondul lichiditatii reduse a actiunilor, dar fara nici o tendinta clara. Ultima tranzactie de pe piata cu actiunile companiei s-a realizat la pretul de 23.700 lei/actiune. Capitalizarea bursiera a companiei este la acest pret de 8,5 milioane de dolari.
Actiunile Aerostar au adus anul trecut investitorilor de la Bursa unul din cele mai mari randamente: 283%. Societatea a distribuit atat dividende cat si actiuni gratuite din primele de emisiune ale unei majorari de capital. Anul acesta Aerostar va distribui actionarilor din profitul pe anul trecut un dividend brut de 3.524 lei/actiune. vlad.nicolaescu@zf.ro