Compania de asigurari cea mai importanta din Marea Britanie, Aviva, a anuntat o scadere de 13% a profitului operational semestrial, dar actiunile sale au avansat cu peste 6% la bursa din Londra, investitorii fiind incantati de vanzarile solide ale firmei, transmite Reuters. Profitul sau operational a atins 828 milioane de lire sterline (1,34 miliarde de dolari) in semestrul incheiat la 30 iunie, fata de 955 milioane de lire in urma cu un an. Vanzarile totale de asigurari de viata si pensii au stagnat la 1,2 miliarde de lire sterline in primul semestru. Vanzarile globale de asigurari de viata si pensii prin acordurile de distributie incheiate cu bancile – program menit sa lanseze produsele Aviva pe noi piete europene – au crescut cu 56%, la 299 milioane de lire. Mediafax