Profitul Boeing a crescut cu 78% in trimestrul al treilea fata de aceeasi perioada a anului precedent, depasind estimarile analistilor, in urma intensificarii activitatii diviziei care produce pentru sectorul militar.
Profitul a atins 456 milioane dolari, fata de 256 milioane dolari in trimestrul al treilea al anului 2003.
Castigul companiei include veniturile provenite din vanzarea diviziei Boeing Capital, care avea datorii de un miliard dolari. Boeing a mai primit, in aceasta perioada, si fonduri din partea statului american, reprezentand rambursari fiscale pentru anii anteriori.
Vanzarile totale ale Boeing au atins 13,15 miliarde dolari, in crestere cu 8% fata de aceeasi perioada a lui 2003, depasind estimarile analistilor, care plasau vanzarile la nivelul de 12,42 miliarde dolari.
Boeing si-a revizuit in crestere estimarile privind productia de avioane comerciale in 2005, la 320 de unitati, si si-a mentinut constanta prognoza privind productia din acest an, la 285 de unitati.
Veniturile din livrarile pentru sectorul militar au crescut cu 13%, atingand nivelul de 8,3 miliarde dolari.
Totodata, incasarile diviziei producatoare avioane comerciale au scazut cu 8%, la 4,6 miliarde dolari, pentru ca, desi livrarile au crescut, ele au inclus aeronave mai mici si mai putin costisitoare.
In ultimul an si jumatate, actiunile Boeing si-au dublat valoarea, sustinute, in principal, de cresterea vanzarilor de echipament de aparare, care a reusit sa compenseze reducerea comenzilor de aeronave comerciale. andreea.paun@zf.ro