Producătorul de echipamente electrice și energie Electromagnetica București (ELMA) a înregistrat în primul semestru un profit net de 8,2 mil. lei (2 mil. euro), în scădere cu 50% față de câștigul raportat în aceeași perioadă a anului trecut, care s-a cifrat la 16,3 mil. lei (3,9 mil. euro). Profitul companiei a scăzut în ciuda majorării cu 6,2% a cifrei de afaceri, care a ajuns la 246,5 mil. lei (59 mil. euro).
Rezultatele din primele șase luni ale Electromagnetica sunt în ton cu cele bugetate pentru acest an, conducerea companiei estimând pentru 2011 un profit brut la jumătate față de cel realizat în anul anterior, respectiv de 17 mil. lei, și afaceri mai mici cu 15%, de 400 mil. lei. Scăderea profitului companiei din acest an a venit pe fondul reducerii câștigului din exploatare al companiei cu 50%, la 9,3 mil. lei, care s-a datorat costurilor mai mari cu mărfurile, materiile prime și materialele.
Pe de altă parte, compania a avut cheltuieli mai mici cu salariile. Asociația Salariaților PAS deține 31,3% din acțiunile Electromagnetica, în timp ce SIF Oltenia are o participație de peste 15% din capital. Titlurile Electromagnetica au pierdut ieri 1,2% și s-au tranzacționat la închidere la un preț de 0,3359 lei/unitate. La acest nivel, capitalizarea companiei este de 52 mil. euro.