Grupul olandez de servicii financiare ING a raportat ieri scaderea profiturilor operative nete cu 3%, pana la 902 milioane euro in primul trimestru al anului, deoarece forta diviziei bancare nu a reusit sa contracareze dificultatile intampinate in sectorul asigurarilor.
Totusi, pierderile de capital neinregistrate, de 735 milioane euro, fata de castigurile de capital de aproape un miliard de euro inregistrate cu un an in urma, au diminuat profiturile nete la 167 milioane euro.
Valoarea de piata a portofoliului de investitii al grupului financiar olandez este acum cu 735 de milioane de euro mai mica decat pretul de achizitie, dar aceasta suma se poate schimba pana a sfarsitul anului, daca bursele internationale isi revin.
“Daca pietele bursiere demonstreaza o revenire sustinuta in cursul anului 2003, rezerva de revaluare ar putea deveni din nou pozitiva”, spune Ewald Kist, presedintele ING. “Asta inseamna ca pentru noi prioritatile sunt intarirea bazei de capital si diminuarea bazei de costuri”, a mai precizat Kist.
Costurile de operare totale au scazut cu 8%, la 3,2 miliarde euro, si oficialii ING au spus ca vor mai reduce forta de munca cu inca 1000-1500 de angajati pana la sfarsitul lui 2005.
Profiturile diviziei bancare au crescut in primul trimestru cu 14% la 398 milioane euro datorita rezultatelor mai bune obtinute din dobanzi si a cheltuielilor reduse. ING Direct, divizia de operatiuni bancare pe internet din cadrul grupului ING care a debutat in Marea Britanie saptamana aceasta, a realizat un profit de 7 milioane euro, fata de pierderea de 46 milioane euro inregistrata cu un an in urma.
Profiturile diviziei de asigurari s-au redus cu 13%, la 504 milioane euro, reflectand volatilitatea pietelor bursiere si scaderea interesului consumatorilor. ING spune ca operatiunile sale de asigurari au avut un nivel de solvabilitate de 158%, in scadere fata de valoarea anului trecut, de 169%, dar peste nivelul minim obligatoriu de 100%. nivelul de solvabilitate al unei companii de asigurari se refera la capitalul liber detinut de companie, ca procent din volumul minim de capital liber stabilit de autoritatile de reglementare. andreea.melinte@zf.ro
Business Internaţional
Profitul ING, in scadere usoara
Grupul olandez de servicii financiare ING a raportat ieri scaderea profiturilor operative nete cu 3%, pana la 902 milioane euro in primul trimestru al anului, deoarece forta diviziei bancare nu a reusit sa contracareze dificultatile intampinate in sectorul asigurarilor