În momentul în care președintele John Fitzgerald Kennedy era împușcat mortal, la 22 noiembrie 1963, mă aflam încă în orașul meu natal, București, fiind unul dintre cei trei adjuncți ai șefului serviciului român de spionaj, DIE (Departamentul de Informații Externe). În acele zile, DIE nu era nici mai mult nici mai puțin decât o filială a serviciului de spionaj sovietic, PGU (Pervoie Glavnoie Upravlenie, Direcția I principală a KGB). DIE își plătea ofițerii pe 20 a lunii, la fel cum făcea și PGU, pentru a comemora înființarea, la 20 decembrie 1917, a CEKA, precursoarea KGB.
Pe vremea ceea, la conducerea DIE se aflau tot felul de comuniști sovietici, bulgari, germani sau unguri „romanizați”, care mai înainte de a fi recrutați de PGU lucraseră pentru sovietici fie la Moscova, fie în străinătate. Deasupra tuturor acestor ofițeri PGU care pozau în români, se aflau ofițeri PGU sovietici nedeghizați, care erau numiți razdevca (termenul rusesc pentru „informații externe”). Aceștia nu erau plătiți de DIE și nu dețineau nicio poziție oficială în cadrul organizației, pentru a nu putea fi influențați de români. Cu toate acestea, acțiunile în care se implicau ei depășeau cu mult simpla consiliere. Iar șeful lor se purta de parcă era țarul neîncoronat, autocratul organizației. Una peste alta, erau mai mulți vorbitori de limba rusă decât români nativi în DIE, deși aceștia din urmă, printre care mă număram și eu, începeau să ocupe poziții tot mai importante în cadrul serviciului. Rămânea însă general valabil faptul că, cu cât accentul slavic al unui ofițer era mai evident, cu atât te puteai aștepta ca poziția lui să fie mai înaltă în ierarhia serviciilor secrete „surori”, ale căror operațiuni erau aproape în întregime dirijate din Uniunea Sovietică.
În noaptea de 22 decembrie 1963, la câteva ore după ce ajunsese la București vestea despre asasinarea președintelui Kennedy, șeful consilierilor razdevca, pe care noi îl cunoșteam ca generalul Ruslan Sergheievici Romanov (care era de fapt un nume conspirativ – ca o practică generală, PGU nu le dădea voie consultanților din cadrul DIE să-și divulge adevărata identitate), l-a chemat la el pe șeful DIE, Nicolae Doicaru, împreună cu adjuncții acestuia. Ruslan Sergheievici ne-a spus că tocmai fusese sunat pe linia securizată de la biroul central al PGU de la Moscova, primind ordin să pună imediat la dispoziția Moscovei orice informație, indiferent cât de nesemnificativă ar fi putut părea, pe care DIE ar fi deținut-o sau o obținea cu privire la asasinat. Imediat după aceea, am trimis o telegramă circulară prin care informam cu privire la ordinul respectiv, către toate birourile noastre din Statele Unite și din Europa Occidentală. (DIE folosea termeni rusești românizați în toate documentele și acțiunile sale oficiale. Astfel, cuvântul pe care PGU îl folosea pentru a desemna birourile din străinătate ale serviciilor de spionaj din blocul sovietic, rezidentura, a devenit după romanizare, „rezidență”, un cuvânt fără niciun fel de semnificație în limba română.)
Nici nu am apucat bine să trimitem aceste telegrame circulare, că Ruslan Sergheievici a și primit un nou telefon de la Moscova. După ce a lăsat receptorul în furcă, arătând destul de agitat, ne-a dat instrucțiuni să punem DIE sub „alertă de gradul C”, ceea ce însemna că toți șefii din DIE, împreună cu adjuncții lor, urmau să fie convocați la sediul organizației. Toate serviciile secrete din întregul bloc sovietic au fost puse, de asemenea, în alertă, a adăugat el. După aproximativ încă o oră, la cererea Moscovei, Ministerul român al Afacerilor Externe a trimis un ordin către toate ambasadele sale din Statele Unite ale Americii și Europa Occidentală să raporteze orice amănunt, oricât de nesemnificativ, pe care angajații acestora l-ar fi putut afla despre asasinarea lui Kennedy. Potrivit spuselor șefului razdevca, toate ambasadele sovietice ale Europei de Est din Occident primiseră aceleași instrucțiuni. (Mulți ani mai târziu, defectorul sovietic Arcadi Șevcenco, care în 1963 era trimisul URSS la sediul central al ONU din New York, scria în jurnalul său: „Aproape imediat [după asasinat], Moscova ne-a avertizat că trebuia să fim extrem de circumspecți și să raportăm absolut orice amănunt, indiferent cât de nesemnificativ ni s-ar fi părut, în legătură cu ceea ce se întâmplase”.)
În aceeași noapte, șeful razvedca de la DIE ne-a informat că Lee Harvey Oswald, omul care tocmai ce fusese arestat în Dallas pentru că trăsese în Kennedy și într-un ofițer local de poliție, era un pușcaș marin american care defectase în Uniunea Sovietică în 1959 și se întorsese în America trei ani mai târziu. După alte câteva ore, șeful razvedca a primit un nou ordin de la Moscova, prin care ni se cerea să trimitem o notă informativă către toate birourile noastre din Statele Unite, Europa Occidentală și Japonia, să sisteze orice contacte cu agenții din străinătate. (Scriitorul Edwin Jay Epstein a descoperit, în timp ce făcea cercetări în legătură cu moartea lui Kennedy, că în exact aceleași momente serviciul cubanez de spionaj, DGI, dădea instrucțiuni ca toți agenții din întreaga lume să rămână în ambasade, iar toate dosarele DGI să fie sigilate și ascunse.)
Din volumul în curs de apariție la Editura Corint. Traducere din limba engleză de Cristina Ispas