Programul de guvernare și lista miniștrilor propuși în Cabinetul Ponta și fost depuse, joi seară, la Parlament, de ministrul delegat desemnat pentru relația cu Parlamentul, Mircea Dușa.

Documentele au fost depuse la cabinetul președintelui Camerei Deputaților.

Vedeți aici programul de guvernare al guvernului Ponta

Cele mai importante 15 măsuri economice ale lui Victor Ponta

Care sunt autostrăzile prioritare ale guvernului

Metrou în Voluntari ?

Amânare exploatării gazelor de șist





“Am depus, așa cum prevede procedura, la cabinetul președintelui Camerei, solicitarea premierului desemnat Victor Ponta de a întruni Camerele reunite în vederea învestiturii”, a spus Dușa.
El a precizat că la solictarea lui Ponta a anexat și programul de guvernare și lista cu miniștrii carse urmează a primi votul Parlamentului.



Potrivit lui Dușa, componența Cabinetului este cea anunțată de premierul desemnat, mai puțin ministrul propus pentru strategii guvernamentale, Victor Alistar.



Dușa a spus că programul de guvernare este structurat pe 17 capitole și are 53 de pagini, fiind un program social-liberal care prevede măsuri de creștere economică pentrul anul în curs.
“Este pentru anul 2012 și prevede repararea prejudiciilor aduse pensionarilor prin aplicarea impozitului de 5,5% și reîntregirea salariilor la nivelul anului 2010”, a subliniat Dușa.
El și-a manifestat speranța ca vineri Birourile Permanente reunite să convoace pentru luni dimineața, la ora 10.00 sau 11.00, comisiile pentru audieri și după-amiază plenul pentru învestirea Guvernului.