Guvernul a ajustat cu peste un punct procentual prognoza de creștere economică pentru următorii trei ani, avansul PIB urmând să fie sub 4%, în condițiile în care se dorește reducerea în continuare a deficitului bugetar, menținerea angajărilor înghețate în sectorul public și recuperarea integrală a diminuărilor salariale din 2010.
Prevederile sunt incluse în Programul de convergență al României care este revizuit în fiecare an și transmis la Bruxelles după ce este aprobat de Guvern.Unul dintre elementele comune ale programelor de convergență de până acum, care rămâne “bătut în cuie” și în documentul actual, este angajamentul de adoptare a monedei euro în 2015, care devine însă tot mai iluzoriu.
Spre deosebire de documentele din anii anteriori, programul de convergență actual nu mai include o analiză de senzitivitate a proiecțiilor bugetare pentru diferite scenarii, care iau în considerare materializarea anumitor riscuri.
Pentru anul 2013 creșterea economică este prognozată la 3,1%, față de 4,5% în vechiul program, iar pentru 2014 este estimat un avans al PIB de 3,6% comparativ cu 4,7% anticipat în urmă cu un an. În 2015 creșterea economică ar urma să ajungă la 3,9%, iar cererea internă ar urma să fie motorul acestor evoluții. Deși nu se mai întrevăd măsuri de austeritate de genul celor aplicate în 2010, la cheltuieli se va menține o abordare prudentă tocmai pentru a consolida trendul sustenabil al finanțelor publice, se afirmă în document.
Reorganizarea ANAF este unul dintre obiectivele prioritare incluse în programul de convergență, numărul de administrații financiare urmând să fie redus în 2015 la 47 de unități, din care 41 în țară și 6 în București. În prezent funcționează 42 de direcții județene ale finanțelor publice și circa 220 de administrații ale finanțelor publice municipale, orășenești, comunale. Tot sub coordonarea ANAF activează Garda Financiară și Administrația Națională a Vămilor. Alte priorități vizează direcționarea fondurilor publice către domeniul investițiilor și spre accelerarea absorbției fondurilor europene, care pot suplimenta bugetul și ar ajuta economia să își mărească potențialul de creștere, dar și continuarea politicilor de reducere și de prevenire a apariției arieratelor. Pentru perioada 2013-2015 se prognozează majorarea valorii investițiilor străine de la 3,5 mld. euro la 4,6 mld. euro.
Ce include Programul de convergență pentru 2012 – 2015
-
Angajamentul de adoptare a monedei euro în 2015 este menținut, fiind considerat o ancoră importantă a asigurării consecvenței în timp a mixului de politici macroeconomice și a reformelor structurale, precum și pentru promovarea ajustărilor necesare creșterii “rezilienței și flexibilității” economiei românești;
-
Creșterea economică pentru anul viitor este estimată la 3,1%, față de 4,5% în vechiul program, în timp ce pentru 2014 este prognozat un avans al PIB de 3,6% comparativ cu 4,7% anticipat în urmă cu un an. Pentru 2015 Guvernul estimează o creștere economică de 3,9%.Ținta de creștere economică pentru 2012 a fost revizuită de la 4% la 1,7%;
-
Recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010 angajaților din sectorul bugetar, ceea ce va conduce la o ușoară creștere a cheltuielilor de personal, dar cu tendință de scădere a acestora pe termen mediu;
-
Continuarea și în următorii ani a reducerii numărul de salariați în sectorul public, prin angajarea unei singure persoane la șapte posturi vacantate, sistem care va fi însă aplicat cu mai multă flexibilitate pentru ca blocajele generate de lipsa de personal să fie eliminate;
-
Ajustarea în continuare a deficitului bugetar, țintele planificate fiind de 2,3% din PIB în 2012, 1,5% din PIB în anul 2013, 1,2% din PIB în 2014 și 0,9% din PIB în anul 2015 (cifre conform metodologiei ESA); se estimează că încă din 2013 este posibil ca România să îndeplinească ținta de deficit bugetar structural de 0,7% din PIB;
-
Finanțarea deficitului bugetar în perioada 2012-2015 se va realiza în proporție relativ echilibrată din surse interne și externe; sursele necesare refinanțarii datoriei publice guvernamentale se vor asigura de pe piața pe care s-au emis aceste datorii și din rezerva financiară în valută a MFP;
-
Nivelul datoriei guvernamentale (conform metodologiei UE -SEC95) va fi în 2012 de 33,9% din PIB, iar în perioada 2013-2015 nivelul estimat al datoriei publice se situează sub 33,5% din PIB; în perioada 2012 – 2015, pe fondul unei creșteri economice medii de circa 3,1% din PIB și al unor deficite calculate conform metodologiei UE (SEC95) sub 2,5 % din PIB, ponderea datoriei guvernamentale nu va depăși 34% din PIB;
-
Revenirea tendinței de apreciere în termeni reali a monedei naționale în raport cu euro;
-
Îmbunătățirea politicilor în domeniul investițiilor și continuarea politicilor de reducere și de prevenire a apariției de arierate;
-
ANAF va fi reorganizată la jumătatea anului 2013 în 8 direcții, având competență teritorială similară celor 8 regiuni de dezvoltare. În anul 2015 numărul de administrații financiare va fi redus până la 47 de unități (câte una în fiecare județ și în sectoarele Municipiului București), iar direcțiile regionale de finanțe publice, cele de vamă și cele de gardă financiară vor fuziona într-o singură structură;
-
Suma estimată a fi rambursată României de Comisia Europeană în perioada 2012-2013 pe principalele fonduri postaderare este de 14 mld. euro;
-
Sistemul public de pensii va avea resurse mult diminuate în raport cu cheltuielile; populația României în vârstă de peste 65 ani va crește de aproape două ori, iar numărul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 55 ani scade la jumătate în următorii 50 de ani, ceea ce va afecta negativ piața muncii.