Procedurile de preschimbare voluntară a obligațiunilor statului elen, deținute de investiori privați, pentru titluri cu maturitate mai lungă vor începe în august, a anunțat, marți, un oficial din Ministerul de Finanțe de la Atena, citat de Reuters.
Creditorii privați ai Greciei vor accepta o pierdere de 21% în privința plasamentelor în obligațiuni ale Greciei, parte a unei contribuții de 37 de miliarde de euro la un pachet de ajutor financiar convenit de statele din zona euro la o reuniune săptămâna trecută.
“În zilele următoare, vor avea loc în colaborare cu Institutul pentru Finanțe Internaționale discuții care să contureze procedura exactă care va fi urmată, astfel încât investitorii în obligațiuni ale Greciei să alegă una dintre cele patru opțiuni și să se treacă la o preschimbare a obligațiunilor. Această procedură va începe în august”, a spus secretarul de stat din Ministerul de Finanțe Filippos Sachinidis, pentru postul de televiziune Mega TV.
Institutul pentru Finanțe Internaționale, organizație de lobby a sectorului bancar, a estimat o participare de circa 90% în programul derulat pe baze voluntare, care oferă băncilor posibilitatea de a preschimba instrumente financiare emise de statul elen cu obligațiuni noi, cu maturitate de până la 30 de ani.
Oficialii vor să deruleze repede preschimbarea obligațiunilor, pentru a reduce perioada în care Grecia s-ar afla în default parțial.