Vanzarile de autovehicule din Europa au scazut in primul trimestru cu 17,2%, ca urmare a lipsei de incredere a consumatorilor cauzata de recesiune si de contractarea pietelor de creditare, informeaza The Guardian.

Conform datelor ACEA, vanzarile au scazut in luna martie cu 9%, in estul Europei acestea coborand cu 25%, iar in vest, cu 8%.

Conform The Guardian caderea pietei auto ar fi fost mult mai dramatica in absenta programelor de inoire a parcurilor auto. In Germania, unde guvernul a convenit asupra extinderii programului Rabla oferind 2.500 de euro pe consumator, piata a inregistrat un avans de 18%, aceasta fiind singura tara din vestul Europei care a crescut. In martie, vanzarile au crescut cu 35% fata de aceeasi luna a anului anterior.

Spania, care are o versiune mai modesta a programului german, a inregistrat un declin de 43,1%, iar Marea Britanie, care nu a adoptat inca un asemenea program a cunoscut o scadere de aproape 30%.