Compania RomTelecom va trebui sa asigure accesul neconditionat la bucla locala pentru toti operatorii de retele sau furnizorii de servicii care ii vor solicita acest lucru, potrivit unui proiect de decizie lansat spre consultare publica de Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC).
Bucla locala reprezinta circuitul fizic care face legatura intre centrala locala a operatorului si abonat. Faptul ca RomTelecom detine un monopol aproape deplin in privinta acestei esentiale legaturi intre centrala si abonat ( aproape 100%) este una dintre explicatiile faptului ca operatorii nou intrati pe piata nu au reusit inca sa ofere o alternativa la telefonia locala si interurbana, pentru utilizatorii persoane fizic. Instalarea acestei bucle locale este dificila si costisitoare
RomTelecom va avea obligatia de a furniza accesul neconditionat la bucla locala, in conditii de nediscriminare, tuturor operatorilor de retele sau furnizorilor de servicii de comunicatii electronice care solicita acest lucru, conform proiectului.
De asemenea, RomTelecom va trebui sa publice o oferta de referinta care sa includa atat un set minim de servicii de furnizare a accesului la bucla locala, cat si tarifele si conditiile in care va oferi aceste servicii.
Proiectul descrie modalitatile si optiunile tehnice de furnizare a serviciului si include termenele de negociere si implementare a acordurilor de furnizare a accesului neconditionat la bucla locala pe care RomTelecom este obligat sa le respecte.
Termenul maxim de negociere in vederea incheierii unui acord-cadru de furnizare a accesului la bucla locala este de doua luni de la data primirii unei cereri in acest sens, iar furnizarea propriu-zisa a serviciului nu trebuie sa inceapa mai tarziu de 45 de zile de la data incheierii acordului.
Acordurile de furnizare a accesului neconditionat la bucla locala se vor incheia pe durata nedeterminata, daca beneficiarii nu solicita altfel.
Consultarea publica pentru proiectul de decizie privind principiile si preconditiile ofertei de referinta pentru accesul neconditionat la bucla locala se va incheia la 1 noiembrie.