200 de studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca sunt cuprinși într-un proiect de inserție pe piața muncii, în valoare totală de peste 3 mil. lei (aproximativ 700.000 de euro), finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
În cadrul proiectului ”Practica – Primul pas în cariera ta”, cei 200 de studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca vor beneficia de subvenții pentru stagiile de practică, în valoare de 430 de lei fiecare.
Proiectul este implementat în Regiunea Transilvania de Nord de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 2 – ”Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, Domeniul major de intervenție 2.1 – ”Tranziția de la școală la viața activă”.
Obiectivul general al proiectului este favorizarea inserției pe piața muncii a 600 studenți din regiunile București-Ilfov, Nord-Vest și Centru, 200 dintre aceștia fiind studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Proiectul vizează, printre altele, cooperarea locală regională și interregională, ca urmare a dezvoltării relațiilor universității cu entitățile publice și private din regiunile implicate în proiect, precum și promovarea și dezvoltarea parteneriatelor dintre mediul academic și mediul de afaceri.
laurențiu.cotu@zf.ro