Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) va inainta Guvernului un memorandum pentru obtinerea unor finantari de pana la 930 mil. euro, pentru derularea unor programe de infrastructura si pentru constructia de locuinte, in perioada 2006-2008, a declarat ieri Laszlo Borbely, ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului.
Ministerul doreste sa contracteze de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei un credit in valoare de 340 mil. euro pentru reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa a localitatilor cu pana la 50.000 de locuitori, in cadrul unui proiect cu o valoare totala de 510 milioane de euro.
“Este vorba mai ales de orasele care nu au putut accesa nici fonduri ISPA si nici Sapard, localitati care au o capacitate redusa de a finanta astfel de proiecte”, precizeaza Borbely.
Pentru pietruirea si asfaltarea drumurilor locale vor fi alocate fonduri de 190 mil. euro, din care 40 mil. euro din finantari externe.
Un proiect care vizeaza sistemele de alimentare cu apa la sate vor fi finantate cu 200 mil. euro, jumatate din fonduri bugetare, iar cealalta jumatate din credite externe. Totodata, pentru constructia de locuinte au fost prevazute finantari de 200 mil. euro, fondurile urmand sa provina atat de la buget, cat si din credite externe.
“Toate aceste fonduri reprezinta finantari suplimentare celor deja asigurate”, mentioneaza Borbely.
Un alt program al Ministerului Transporturilor, care urmeaza sa fie derulat tot in perioada 2006-2008, urmareste dezvoltarea infrastructurii rurale prin realizarea de poduri, podete, sisteme de alimentare cu apa potabila, canalizare si epurare.
Programul este finantat cu fonduri bugetare de un miliard de lei (aproximativ 300 de milioane de euro). “Investitiile in infrastructura trebuie facute pe baza unei strategii de dezvoltare coerente. De aceea, specialistii de la minister fac demersuri pentru elaborarea Conceptului strategic de dezvoltare spatiala a Romaniei”, spune Borbely.
Anul acesta, MTCT va derula un program de asfaltare a drumurilor comunale. “Am alocat o suma de trei ori mai mare pentru acest proiect fata de 2005, 47,5 milioane de lei (circa 13 milioane de euro). Pentru finantarea acestui program suntem in discutii pentru a obtine un credit avantajos de la Fondul Kuweitian de Dezvoltare Economica Araba, in valoare de 40 de milioane de dolari”, explica Borbely.