Compania cu capital olandez Cascade a anuntat inceperea constructiei a doua cladiri de birouri, in nordul Bucurestiului, investitie ce va totaliza aproximativ 25 milioane euro, a declarat Alex Van Breemen, directorul executiv al companiei.
Primul imobil, a carui constructie va incepe peste aproximativ 6 luni, va cuprinde 10.000 de metri patrati de spatii de birouri si va avea ca termen de finalizare sfarsitul anului 2006. Cea de-a doua cladire de birouri de clasa A va totaliza 15.000 de metri patrati si va fi data in functiune, cel mai probabil, la sfarsitul anului 2007.
Potentialul de crestere al pietei se va mentine cel putin 3-4 ani, iar faptul ca cererea este pe departe de a fi satisfacuta justifica proiectele de investitii derulate de companie, in opinia lui Van Breemen. “Piata este foarte dinamica, dar sistemul de reglementari din domeniu a impiedicat o dezvoltare mai accentuata a sectorului”, a sustinut Van Breemen.
Investitorii prefera zona de nord a orasului, si in special zona pietei Victoriei, pentru ca este relativ apropiata de aeroportul Otopeni, dar si de zona unde locuiesc majoritatea expatilor care lucreaza in Romania. In ultimii ani in aceasta zona au aparut cladiri de birouri precum Europe House sau sediul BRD, iar alte cateva, printre care si America House, sunt in derulare.
Cascade, societate detinuta de fondul olandez de investitii East & Central European Venture Capital, a dat in functiune, recent, o cladire de birouri clasa A de 4.500 de metri patrati  si 1.000 de metri patrati de spatii de parcare subterana, structurata pe 7 nivele si amplasata pe Calea Buzesti. “Investitia in acest proiect a fost de 8 milioane de euro, iar in momentul de fata este inchiriata in proportie de 40%”, a spus Van Breemen. Cascade a inceput constructia imobilului in prima jumatate a anului trecut.
Primul client interesat de spatiile oferite de Cascade a fost Miro Bank, care a inchiriat primele doua etaje ale cladirii, pentru celelalte patru etaje purtandu-se negoceri cu mai multe companii multinationale.
Van Breemen estimeaza ca investitia va fi recuperata in aproximativ 5-6 ani, randamentele anuale mari, de peste 12% pe care le ofera piata imobiliara romaneasca, justificand si demararea constructiei celor doua imobile, care sunt momentan in faza de proiectare.
alexandru.cerchez@zf.ro