Omul de afaceri Nelu Iordache, 42 de ani, care deține un holding
cu afaceri de peste jumătate de miliard de euro în construcții,
transport aerian și pomicultură, a intrat și în industria
ospitalității unde și-a propus să creeze un lanț de restaurante sub
brandul Self.
Primul restaurant cu autoservire Self va fi deschis mâine, fiind
amplasat la parterul clădirii de birouri în care se află sediul
companiei de construcții Romstrade, în sectorul unu al Capitalei,
potrivit oficialilor companiei, care nu au dorit să facă publice
informațiile legate de valoarea investiției.
“Vom oferi în seara aceasta mai multe detalii legate de lanțul de
restaurante, cu ocazia inaugurării restaurantului Self”, au spus
oficialii companiei. Lanțul de restaurante va fi condus de un
manager francez, Jean Pierre Richeton.
Piața restaurantelor, estimată la 2 mld. euro, este dominată de
nume mari din străinătate precum Mc Donald’s sau KFC, concurate
puternic de afaceri românești precum City Grill (Dragoș Petrescu)
sau La Mama (Cătălin Mahu), dar și de unități mai mici, care nu fac
parte dintr-o rețea, dar care au fost pornite din pasiune pentru
gastronomie de către antreprenori locali.
Această piață nu este însă singura pe care Iordache, care a obținut
anul trecut un profit de 32 mil. euro din afacerea din construcții
– Romstrade -, a decis să intre. Proprietarul Blue Air, cea mai
mare companie aeriană privată din România, a intrat în acest an și
în businessul de transport pe calea ferată, după ce a înființat
compania Blue Line Căi Ferate, conform datelor publicate în
Monitorul Oficial.
Nelu Iordache, unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri
români, a alocat anul acesta un buget de investiții de 25 de
milioane de euro pentru dezvoltarea companiilor din grup, potrivit
declarațiilor anterioare ale lui Gheorghe Răcaru, directorul de
strategie și dezvoltare al grupului. Circa 10 milioane de euro din
această sumă vor merge către începerea lucrărilor la aeroportul
George Enescu din Bacău, pe care Iordache îl are în concesiune pe o
perioadă de 34 de ani.
Încă 10 mil. de euro vor fi folosite de compania de taxi aerian
privat Direct Aero Services, controlată de Iordache, pentru
achiziționarea de avioane mici.
De asemenea, o parte din bani vor fi folosiți pentru extinderea
flotei aeriene a companiei Blue Air, care a rulat afaceri de 140 de
milioane de euro anul trecut.
Datorii către Aeroportul din Bacău
Operatorul aerian Blue Air are datorii de 400.000 de lei (95.000
euro) la Regia Aeroportuară din Bacău și de 250.000 de lei (60.000
euro) la hotelul Decebal din Bacău, în care sunt cazați piloții
companiei, potrivit datelor de la Tribunalul București.
“Aceste probleme sunt în curs de rezolvare”, a declarat Florentina
Ivan, directorul de relații publice al companiei.