Compania Ape Minerale Boholt din Deva, controlată de omul de afaceri Horia Daniel Faur, care deține grupul Quasar, susține că va construi o fabrică de îmbuteliere a apei minerale plate și un centru logistic în județul Hunedoara.
Fabrica va fi amplasată în Munții Hațegului, urmând ca în viitor să fie produse aici și sucuri. “Intenția noastră este ca începând din primăvara anului viitor să putem demara producția de apă minerală plată în noua fabrică. Aici vor funcționa 3 sau 4 linii de îmbuteliere, iar capacitatea maximă a fabricii va fi de 500 de milioane de litri de apă pe an. Totodată vom construi și un centru logistic a cărui suprafață va fi de câteva mii de metri pătrați”, a declarat pentru Gabriel Dalea, country manager al companiei Ape Minerale Boholt.
Compania Ape Minerale Boholt face parte din grupul hunedorean Quasar și a mai finalizat până în prezent o investiție de 5 mil. euro în construcția unei fabrici de apă minerală carbogazoasă în localitatea Boholt. Apa minerală carbogazoasă produsă la Boholt este comercializată pe piață la pet-uri de 0,5 și 1,5 litri sub brandul Aqua Sara. Capacitatea de îmbuteliere a fabricii din Boholt este de peste 100.000 de litri de apă zilnic, circa 30 de milioane de litri pe an.
“Investiția realizată în mare parte din fonduri proprii a fost finalizată în acest an, iar fabrica a început să producă din a doua jumătate a lunii mai. În anul 2007 acționarii Quasar au achiziționat izvoarele Boholt de la stat, iar investiția recent finalizată a fost realizată pe platforma vechii fabrici de apă minerală. În momentul de față ne aflăm în stadiul de construcție a rețelei de distribuție și negociem parteneriate cu unele lanțuri de retail”, a spus Gabriel Dalea.
Apa minerală Aqua Sara este comercializată în prezent în județul Hunedoara și în județele limitrofe.
Ape Minerale Boholt este prezentă pe piață începând din anul 2009, conducerea companiei estimând pentru acest an o cifră de afaceri de 10-12 mil. lei (circa 2,5 mil. euro) și un număr de 60-70 de angajați.
“Mizăm pe o evoluție pozitivă a pieței în următoarea perioadă de timp, în condițiile în care România este cu mult sub nivelul țărilor europene în ceea ce privește consumul de apă minerală. În funcție de evoluția pieței, anul viitor este posibil să demarăm și producția sucurilor”, afirmă Dalea.
Afacerile lui Daniel Faur
Omul de afaceri hunedorean Horia Daniel Faur controlează alături de Eugen Hoancea grupul Quasar care cuprinde companiile Ulpia, Nera Shopping Center, Jiul Shopping Center, Primavera Turism, Discount, Comfruct cu activități în închirierea spațiilor comerciale, producătorul de tâmplărie din PVC Quasar Industries, producătorul de betoane Tino Beton, Acomin SA cu domeniu de activitate construcțiile civile și industriale, Primavera Residence (dezvoltare și vânzare de apartamente).