Alianta PNL-PD, UDMR si PUR vor semna in cel mult o saptamana un protocol de natura sa solutioneze problemele politice care pot aparea la nivel guvernamental, parlamentar si in teritoriu, intre partidele din arcul guvernamental.
Protocolul coalitiei, inca in discutie, va avea drept model protocolul de functionare al Aliantei PNL-PD, a declarat ieri deputatul Eugen Nicolaescu, purtatorul de cuvant al liberalilor. Potrivit lui Nicolaescu, documentul va contine reguli clare in privinta mecanismelor de luare a deciziilor politice, de impartire a functiilor de demnitate publica si de depasire “a eventualelor asperitati” ce pot aparea la nivelul coalitiei. Va contine, de asemenea, reguli pentru modul de functionare a colaborarii la nivel guvernamental, parlamentar si in structurile locale, a mai spus Nicolaescu.
UDMR, care este, de altfel, formatiunea ce a propus un asemenea document, considera ca un asemenea protocol este necesar. Vicepresedintele executiv al Uniunii, Laszlo Borbely afirma ca pentru acest document poate fi luat drept model protocolul de functionare al Aliantei D.A.
Presedintele UDMR, Marko Bela, considera ca protocolul politic va trebui sa contina prevederi privind sprijinul acordat Guvernului in Parlament de catre formatiunile din arcul guvernamental. “Cel mai important este sa reglementam modul de rezolvare a divergentelor sau problemelor in coalitie”, considera Marko Bela.
Liderii coalitiei de guvernare vor semna un asemenea document politic in cel mult o saptamana.
Politică
Protocolul coalitiei, inspirat din cel al Aliantei D.A.
Protocolul coalitiei, inspirat din cel al Aliantei D.A.