ProTV, liderul pieței de televiziune, a fost pe 1 decembrie, ziua în care a aniversat 15 ani de existență, lider absolut de audiență la nivelul întregii zile, atât pe publicul din mediul urban, cât și pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, surclasându-și principalul competitor, Antena 1, parte a grupului Intact.

Audiența medie obținută de ProTV pe întreaga zi a fost de 5,8 puncte de rating pe întreg publicul din mediul urban, cu o cotă de piață de 22,6%. Pentru publicul comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, audiența medie a fost de 5,6 puncte de rating, iar cota de piață a ajuns la 27%. Antena 1, următoarea clasată, a avut pentru publicul din mediul urban o audiență medie de 2,7 puncte de rating și 10,6% cotă de piață, iar pentru publicul comercial din mediul urban o audiență medie de 2,2 puncte de rating și 10,6% cotă de piață.

Un punct de rating pentru tot mediul urban este echivalentul a 115.000 de telespectatori, iar pentru main target este echivalentul a 51.500 de telespectatori, ceea ce înseamnă că în prima zi a lunii decembrie, la nivelul întregii zile, circa 667.000 de români din mediul urban au urmărit ProTV, în timp ce 310.000 au optat pentru Antena 1.

ProTV și-a menținut poziția de lider și în prime-time (intervalul de audiență maximă – 19.00 – 23.00), cu o audiență medie de 11,7% și o cotă de piață de 25,1% pe publicul din mediul urban, dublu față de Antena 1, care a obținut 5,9 punc­te de rating și 12,7% cotă de piață. Situația este similară și pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. ProTV obținea 11,3 puncte de rating și 30,2% cotă de piață, iar Antena 1, 4,2 puncte de rating și 11,3% cotă de piață.

Știrile ProTV de la ora 19.00, principalul program de știri al zilei, a fost de asemenea lider absolut de audiență, atât pe publicul din mediul urban, cât și pe cel comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. Audiența medie a știrilor ProTV a fost de 12,3 puncte de rating și 26,9% cotă de piață pe publicul din mediul urban, mai mult decât dublu față de Antena 1, care a obținut 6,1 puncte de rating și 13,3 cotă de piață.

În ceea ce privește publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, diferența dintre cei doi competitori este chiar mai mare, ProTV având o audiență medie de 11,2 puncte de audiență și 31,2% cotă de piață, față de 4,5 puncte de rating și 12,6% cotă de piață în cazul Antenei 1.

La marea finală a celui de-al zecelea sezon al emisiunii “Dansez pentru tine” s-au uitat în minutul de maximă audiență, înregistrat la ora 20.57, aproape 3 milioane de telespectatori la nivelul întregii populații a României. ProTV a înregistrat atunci 16,6 puncte de rating pe întreg publicul din mediul urban și 42,8 procente din cota de piață pe publicul comercial, fiind lider absolut de audiență atât pe întreg publicul din mediul urban, cât și pe cel comercial.

ProTV este unul dintre posturile de televiziune ale companiei ProTV SA, care mai deține posturile Acasă, Pro Cinema, ProTV Internațional, Sport.ro și MTV. Compania ProTV SA, cu venituri la nouă luni din an de 109,7 mil. dolari (81,2 mil. euro), în scădere cu 9% față de perioada similară a anului trecut, este parte a grupului american de televiziune CME.