Proverbe în zece limbi/ de Ziarul de duminică

Mrs. E.B. Mawr a fost soție de medic. Dr. Barker John Mawr, de la Londra, a fost invitat în 1858 în România de către guvernul român; a funcționat multă vreme ca medic la Spitalul Brâncovenesc și la azilul Doamna Bălașa. (Este menționat în Dicționarul contimporanilor de Dimitrie R. Rosetti.) Emma Mawr a devenit o apropiată a reginei Carmen Sylva, celebră nu numai ca scriitoare, dar și ca soră de caritate, întotdeauna în mijlocul răniților de război. Autoarea a murit la București, la vârsta de optzeci de ani.

Prefața Emmei Mawr la această carte menționează ajutorul neprețuit al unui “foarte cunoscut Filolog și Lexicograf” român. E de notat că a doua limbă în care sunt redate proverbele este chiar limba română. Rigurozitatea cu care sunt notate proverbele în toate cele zece limbi este cu totul remarcabilă. Cartea aceasta este cu siguranță rodul muncii de mulți ani a unor autori din umbră, cu vaste cunoștințe de lexicografie și folclor.
După părerea editorilor, cuvântul “Filolog” în Prefața doamnei Mawr cuprinde o referință tacită la Moses Gaster, expulzat de Ion Brătianu chiar în 1885 – anul publicării Proverbelor. Stabilit în Anglia, el a fost imediat numit Profesor la Oxford. Lexicograful despre care vorbește autoarea ar fi Lazăr Săineanu: după publicarea celebrului Dicționar universal, apărut în peste șase ediții între 1896 și 1930, el a părăsit România în 1900, stabilindu-se în Franța. În câțiva ani a publicat la Paris cel mai bun studiu despre François Rabelais, consultat foarte des până în ziua de azi.
Fără să-și dea seama, poate, E.B. Mawr a gândit limbajul european ca pe un tot unitar. Ea afirmă că a căutat să pună alături în cartea ei “exprimarea foarte apropiată a gândirii în mai multe țări”. Cele zece limbi alese de autoare sunt: engleza (totdeauna prima), româna (totdeauna a doua), franceza, germana, italiana, spaniola, olandeza, daneza, portugheza și latina. Dacă citim aceste proverbe cu un ochi atent la migrațiile sunetelor în limbile europene, avem în acest foarte mic volum, a cărui importanță nu ține de numărul paginilor, o epifanie a Turnului Babel. Adică, înțelegem istoria modificărilor fonetice, ortografice, lexicale la care altfel nu avem acces. Înțelegem, poate, altfel și ideea de Piață Comună Europeană.
Celor care se sperie de alinierea atât de impunătoare a zece limbi una după alta, le recomandăm să înceapă citirea acestei cărți cu Indexul de la sfârșit, care funcționează ca instrument didactic auxiliar pentru înțelegerea întregii cărți. De remarcat faptul extraordinar că, încă din 1885, autoarea a văzut clar evoluția lingvistică a celor două secole următoare, secoul XX și secolul XXI, în care limba engleză devine foarte repede limbă mondială. Vă atragem atenția asupra faptului că aceasta a fost cronologic prima carte multilingvă scrisă la București ÎN BAZĂ ENGLEZĂ.
Cel care a scris o altă carte în Standard Average European a fost James Joyce însuși, atunci când a creat Finnegans Wake, lucrare scrisă vreme de șaptesprezece ani, între 1922 și 1939, unde nu e vorba doar de zece limbi europene, ci de patruzeci de limbi mondiale.
Volumul Proverbs in Ten Languages de E.B. Mawr poate fi consultat și descărcat începând de la data de 1 octombrie 2011 la adresa de internet:

Prin editarea în facsimil a volumului Proverbs in Ten Languages de Mrs. Emma B. Mawr, publicat inițial în anul 1885, Contemporary Literature Press identifică începuturile adevărate ale cercetării științifice solide ale anglisticii românești, care se situează în timp la mai puțin de zece ani după realizarea independenței naționale de sub dominația turcă, prin Tratatul de Independență semnat la 21 mai 1877.

“La mijlocul anilor ’70 – scrie Lidia Vianu în prefața volumului -, profesoara mea de engleză dinainte de anii de facultate, dar și din timpul lor, Valeria Alcalay, desfăcându-și cu jale biblioteca la plecarea din țară, mi-a pus în mână o cărticică modest legată în pânză cafenie. O carte de proverbe în zece limbi. Cele zece limbi sunt: engleza (totdeauna prima), româna (totdeauna a doua), franceza, germana, italiana, spaniola, olandeza, daneza, portugheza și latina. Știam bine franceza; m-am orientat mai mult pe ghicite în grupul italiană-spaniolă-portugheză; latina mea era minimală, dar era totuși, așa că am fost tentată să identific mai întâi aventurile sunetelor în limbile romanice. Germana-daneza-olandeza ar fi cerut mai mult decât unicul meu an de germană – dar, odată ce știam sensul, atunci când exprimarea nu era foarte diferită, era interesant de urmărit modificările de consoane și vocale; acea primă lectură a fost o modestă încercare de detectiv lingvistic, lucru de care nu mi-am dat seama la vremea aceea.

Abia acum, când a venit momentul să reedităm acest volum din anul 1885, după lungi discuții cu cel care a avut ideea reeditării în facsimil, profesorul meu din facultate George Sandulescu, înțeleg ce m-a intrigat. A doua limbă după engleză este româna. O românească de sfârșit de secol… Vremuri care ne par atât de îndepărtate. La prima mea lectură, aproape că mai ușor pricepeam ortografia mult mai curată din limba latină – ultima în șirul echivalențelor. Între cele două, cuvintele fiecărui proverb fugeau ca spițele unei roți. Dacă citim aceste proverbe cu un ochi atent la migrațiile sunetelor în limbile europene, avem în acest foarte mic volum, a cărui importanță nu ține de numărul paginilor, o epifanie a Turnului Babel. Adică, înțelegem istoria modificărilor fonetice, ortografice, lexicale, la care altfel nu avem acces. Înțelegem, poate, altfel și ideea de Piață Comună Europeană.

Astăzi, prin publicarea acestei cărți identificăm de fapt începuturile adevărate ale cercetării științifice solide ale anglisticii românești, care se situează în timp la mai puțin de zece ani după realizarea indedependenței României de sub dominația turcă, prin Tratatul de Independență semnat la 21 mai 1877.”