Nevanitoase, nespectaculoase, nerazbunatoare, evocarile lui Constantin Eretescu* se desfasoara cu acea cumintenie fertila prin care toate viciile si virtutile trecutului, toate ranile si voluptatile pe care ti le-a harazit destinul se transforma in seninatate pilduitoare.
Nascut la 21 mai 1937 in Cetatea Alba (Basarabia) si stabilit cu ai sai in Bucurestii razboiului, C. Eretescu termina liceul la “Mihai Eminescu” in 1954, se inscrie in 1955 la Facultatea de Filosofie, fiind exmatriculat in anul IV si absolvind Filologia in 1961. Preda limba romana la Copaceni-Ilfov pana in 1964, cand devine cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor, unde va lucra sub conducerea lui Mihai Pop pana in 1980, cand emigreaza in SUA impreuna cu sotia, Sanda Golopentia (in 1971 fusese deja visiting professor la Bloomington, Indiana), locuind la Providence, Rhode Island. Fostul etnolog preda antropologia, dupa ce a scris cateva romane (Noaptea, 1988, In cautarea Alexandrei, 1999, Party cu un ceas mai devreme, 2001), a fost coeditorul american al revistei Lupta (1984-1992) editata la Paris de Antonia Constantinescu, a publicat in 2001 un volum de eseuri despre “America vazuta de aproape”, iar in 1995 si-a strans in volum (Pensiunea Dina) amintirile (amare, tensionate, dar captivant pigmentate de figuri pitoresti) din perioada stationarii intr-un lagar italian pentru emigrantii in cautare de azil politic in SUA.
Intr-un fel sau altul, toate aceste puncte biografice sunt atinse aici – fie cu nostalgie, fie cu nerv, cand intens colorat afectiv, cand in maniera clasic-pedagogica. Figura tatalui in varsta de 33 de ani, armeanul Petre (Bedros) Eretpohian, si a mamei, 27 de ani, nascuta Cuharschi (“casatoria tatei cu o venetica de neam nu a fost privita cu simpatie”), o Basarabie cu eternii soldati rusi navalind in cramele satenilor, apoi fixarea bucuresteana tocmai in mahalaua Ferentarilor (“in momentul in care ieseam pe poarta casei deveneam Rusule!”), cu tigani ursari, letari si fosti legionari, cu santierul bulevardului Pieptanari (“Constantin Doncea este noul rege al cartierului”), cu bocirea mortilor exact ca la tara, cu spoitori de tingiri, grota cu colosii lui Paciurea din Parcul Carol, cu calea Rahovei (“ateliere de vulcanizare, de reparat mobila, consignatie, plapumarii, tapiterii, remaiat, croitorie”), cu casa lui Odobescu si restaurantul Bumbesti langa care locuia Boris Cazacu, dar si cu plimbari in cimitirul Bellu alaturi de Marcel Mihalas, primele iubiri, admiterea in 1955 la Filosofie, unde “in afara celor 50 mai fusesera primiti vreo 25 de greci, care facusera parte din armata de gherila a lui Nikos Beloiannis”, formarea de politruci culturali (G. Taslauanu, Virgil Pastina, Dumitru Viscu, Ion Stoicescu, Poldi Kirmayer plus KGB-istul Valeriu Barbulescu, v.p. 95), excluderea din UTM, sedinta-spectacol de exmatriculari din martie 1959, cu Ion Iliescu in prezidiu, alaturi de Florian Danalache, Ghita Florea, Ilie Murgulescu, Athanase Joja, Tamara Dobrin s.a., episodul angajarii la depozitul de lemne din Gara de Est, anii de la Institutul lui Mihai Pop (“o colega a furnizat ziaristei Ileana Vrancea informatii care ar fi adeverit ca Institutul nostru era un periculos cuib reactionar, iar aceasta a publicat un lung articol in Lupta de clasa…”).
Interesante sunt, deopotriva, notatiile (biografice, fizionomice, caracterologice) despre Mihai Pop (“ii placea la nebunie sa-l contrazici, un calambur reusit ii lumina toata fata, fusese un curtizan serios si si-a pastrat apetitul intact pana tarziu”), Henry Wald (“un profesor apreciat, dar privind retrospectiv nu-mi dau seama pentru ce”), George Ivascu (“ne-a predat timp de un semestru continutul romanului Ciocoii vechi si noi”), precum si prezente extrem de rar frecventate de memorialistica noastra: Tudor Bugnariu, Theodor Paca, N. Botnariuc, Michel Neculce, Al Calais, Ovidiu Barlea, Adrian Fochi, Alexandru Amzulescu, Marian Kahane, Radu Niculescu. Plus, in exil, oameni ca Brutus Coste, Antonia Constantinescu, Mihai Botez, Stefan Issarescu, Stefan Baciu.
O mentiune aparte merita consideratiile ce coreleaza asasinarea lui Ioan Petru Culianu cu cea a lui Corneliu Dima Dragan, la Montreal, in momentul in care cel din urma “anuntase ca intr-un numar viitor al ziarului va da publicitatii lista legionarilor stabiliti in America”. Culianu incepuse sa “deplanga inclinatiile prolegionare de tinerete ale lui Eliade, se pregatea sa treaca la mozaism, dar in partea de America unde traia el comunitatea romaneasca are un sambure tare, iar ideile celor batrani au gasit ecou in generatiile mai tinere…”.
Totul, in aceste evocari, imi pare ca respira dor de intoarcere definitiva in tara. “Sageata m-a aruncat in mijlocul unei lumi care-mi ramane straina si la inima careia nu ajung. Strainul isi accepta conditia de venetic. Marginas care ramane pana la capat martorul propriei lui vieti”, sta scris pe ultima pagina.
Astfel incat poate ca e timpul ca “periscopul” sa fie retras, iar submarinul sa iasa la suprafata.
*) Constantin Eretescu, Periscop, Editura Eminescu, 253 pag.