Compania de credite de consum Provident Financial, filiala locala a grupului britanic International Personal Finance, a acordat finantari de 42 mil. euro anul trecut, de peste trei ori mai mult fata de anul 2007. La sfarsitul lui 2008, aproximativ 85.000 de romani au contractat un credit la domiciliu de la Provident, cu 55.000 mai multi fata de finalul lui 2007.

Grupul International Personal Finance (IPF), compania mama a Provident Financial Romania, a anuntat pentru 2008 un profit brut de 88,4 milioane de euro, in crestere cu 40,3% comparativ cu 2007. IPF are acum peste 2 milioane de clienti in cele sapte tari in care isi desfasoara activitatea.