Best-seller-ul Editurii Polirom la Targul de Carte Gaudeamus s-a numit Recursul la memorie, un volum de convorbiri pe care Daniel Cristea-Enache le-a purtat cu poeta Ileana Malancioiu. Desi a aparut abia spre sfarsitul anului trecut, cartea a intrat in Top 10 Polirom pe 2003 si a ajuns deja pe locul doi (primul la categoria “Jurnale, memorii”). In fundal, ea lasa sa se teasa, alaturi de profilul partenerului de discutie, un veritabil portret al criticului la treizeci de ani.
– De ce era importanta pentru un critic tanar realizarea acestui volum iscat din dialogul cu un mare scriitor?
– Intrebarea e buna. Insusi titlul cartii e un raspuns: Recursul la memorie. Ileana Malancioiu reprezinta pentru mine un adevarat model, deopotriva intelectual si moral. In literatura romana, si fac referire acum la cea postbelica, sunt multi scriitori valorosi, iar datoria mea de critic literar este sa le citesc cartile si sa le comentez. Din pacate, exista un numar mult prea mic de adevarate caractere. Ileana Malancioiu este una dintre aceste fericite exceptii. Este omul care nu face compromisuri, care a avut o comportare ireprosabila si inainte de ’89, in timpul regimului comunist, si dupa ’90. Iata, asadar, destule si importante argumente pentru a realiza aceasta carte dialogata.
– La inceput a fost literatura memorialistica. De la un timp, din ce in ce mai multe volume de convorbiri isi fac aparitia in literatura romana actuala. Asistam la o noua moda literara?
– Imediat dupa ’89, a existat un prim val de recuperare a literaturii documentare – a memoriilor, jurnalelor, confesiunilor, a tuturor acestor scrieri de sertar, imposibil de publicat sub comunism. A fost deci o nevoie de adevar, de informatie care nu putea fi livrata inainte. Un al doilea val, contrar primului, a fost recuperarea fictiunii. Publicul a inceput sa se orienteze spre literatura de fictiune; incepuse sa-l oboseasca putin aceasta literatura a dezvaluirilor si documentelor. Imi place sa cred ca volumul de convorbiri cu Ileana Malancioiu nu tine cont de modele literare care vin si trec, substituindu-se unele cu altele. Modelul acestei carti a fost pentru mine volumul de convorbiri cu Marin Preda pe care l-a publicat Florin Mugur. Aveam asadar nevoie de un partener de dialog care sa fie un om mai valoros decat mine, mai consistent si mai cinstit ca mine, de un scriitor care iese din aceasta logica, usor ridicola pana la urma, a modei, a “ultimului strigat”. Ileana Malancioiu e, cumva, o personalitate impotriva curentului. Am inteles ca adevarurile ies la iveala numai dupa ce o epoca s-a stins. Or, ele sunt purtate de cele mai multe ori tocmai de catre discursurile acelor personalitati care s-au situat impotriva curentului dominant dintr-o epoca. Acum, dupa 1989, adevarurile despre perioada comunista ies la iveala din discursurile celor care inainte au fost oprimati, iar nu din ale celor care au interpretat atunci partitura oficiala. Tot astfel, eu sunt convins ca adevarul despre aceasta epoca postrevolutionara va fi de cautat si de gasit intr-o carte precum Recursul la memorie.
– Cum se porneste la realizarea unei carti-dialog?
– In cazul de fata, totul a pornit de la momentul in care am publicat o cronica entuziasta in trei episoade, in paginile “Adevarului literar si artistic”, pe marginea antologiei sale de poezie aparute la Polirom, Linia vietii. Stiam foarte bine valoarea poeziei sale, dar acea antologie care o reunea intre doua coperti a insemnat foarte mult pentru mine si m-a provocat, sa zic asa, la o critica direct proportionala. Am facut cunostinta cu Ileana Malancioiu dupa ce aceasta cronica a aparut. Ideea unui volum de dialoguri mi-a venit acum un an, poeta a acceptat imediat, ceea ce m-a bucurat foarte mult si, lucru foarte important, toate intrebarile si raspunsurile din aceasta carte au fost scrise. Mie nu prea imi plac dialogurile orale – acesta este o exceptie -, din simplul motiv ca ele ar trebui sa fie spontane. Una este logica dialogului oral, alta este cea a dialogului scris. Pe mine ma intereseaza sa ramana in pagina niste lucruri gandite indelung, pe care un scriitor le pune pe hartie si reflecteaza asupra lor. Cu alte cuvinte, m-a interesat acea consistenta pe care numai scrisul o poate asigura. De aceea, a fost o carte care s-a facut in egala masura greu si usor.
– A fost a doua carte pe care ai publicat-o. Ai scapat de complexul debutantului?
– Se spune ca cea mai grea carte pentru un scriitor este intotdeauna a doua. Debutul poate sa fie puternic, dar abia a doua carte confirma daca scriitorul este cu adevarat valoros ori nu. Eu cred ca am rezolvat frumos aceasta problema, pentru ca volumul de convorbiri cu Ileana Malancioiu este mai bun decat prima carte, care era scrisa numai de mine.
– Cum arata proiectele tale?
– Acum temerile mele se leaga de cel de al treilea volum, care va fi, mai mult ca sigur, tot unul de critica si istorie literara.
– Care este, in opinia ta, directia in care se indreapta literatura romana actuala si – pentru ca tot am vorbit mai devreme de genuri si mode – se contureaza genurile “en vogue” din urmatorii ani?
– Iata o intrebare grea. Eu sunt bucuros ca, in conditii de deplina libertate, aceste previziuni sunt tot mai greu de formulat. Daca, inainte de Revolutie, dintr-o hotarare a Comitetului Central sau dintr-o minirevolutie culturala puteau izvori anumite directii si tendinte, desigur, artificiale, astazi, piata fiind complet libera, toate aceste tendinte si orientari se incheaga cumva de la sine si, de multe ori, in sensuri divergente. Deci pot coexista mai multe orientari in aceeasi epoca si – ceea ce le spun studentilor la facultate si ceea ce constatam impreuna – intr-o epoca pot exista chiar mai multe varste ale literaturii: traditionalism, modernism, postmodernism… Cu atat mai mult in conditii de deplina libertate. Cred ca accentul pe fictiune se va pastra in continuare si, din cercetarea literaturii ultimei promotii, literatura debutantilor, am descoperit multe carti de proza foarte bune scrise de tineri; cred ca, datorita lor, proza romaneasca va cunoaste un reviriment in urmatorii ani.
– Ar fi bine sa-i numesti pe cativa dintre ei.
– Bogdan Popescu, Lucian Dan Teodorovici, Sorin Stoica, Florin Lazarescu, Adrian Buz – si mai sunt si altii, care nu-mi vin acum in minte. Dar ei exista.