Un mandat nu este doar un efect poștal. El este un informator! În afară de plăcuta surpriză pe care o produce mai întotdeauna (din care cauză poștașii sunt un segment foarte simpatizat al salariaților), mandatul conține lămuriri precise în raport cu faptele, cunoscute sau oculte. Depinde de tine dacă stii să le citești. Să vă dau două exemple:
1
Terminasem primul an de facultate și plecam în practica de vară cu trenul spre Tulcea unde aveam să lucrăm ” la motiv” ca artiștii adevărați. În unul din compartimente călătoreau cei mari, din anul III, ( printre care și Doru, logodnicul Ioanei ) cu directorul taberei, Jaques Brutaru zis și Maître, asistent la Estetică, un bonom gurmand și îmbujorat, disponibil și vesel, devotat prietenilor – și avea foarte mulți (evreul nostru de casă, cum l-am supranumit mai târziu), cu iubita lui en titre, Dina Oroveanu, studentă în anul II. Era o tânără femeie frumoasă, brunetă și ochioasă dar, mai ales, înstărită, fiind nepoata lui Gogu Georgescu, marele dirijor. Față de mine, biet copil de arhitect slujbaș la I.P.C. era infinit mai bine situată.
Îmi fac drum pe culoar și mă insinuez înăuntru, întâi în ușă apoi, plină de curaj, pe un colț de banchetă.
În compartimentul acela se petreceau chestii nemaipomenite, discuții elevate despre culori și nuanțe, frotiuri, glasiuri, grisaill-uri și alte vorbe misterioase, muzică…
Unul, Alin, care terminase de câțiva ani și care-l însoțea pe Maître în tabără, fluiera fragmente din concerte și ceilalți ghiceau compozitorul, sau făcea variațiuni pe temă dată (știa să fluiere și înainte și înapoi, adică și expirând și inspirând). Era un tânăr subțire și grațios, cu o claie de păr cârlionțat, cu un gât înalt și nările în vânt, mâini mici și albe cu care gesticula coregrafic, un specimen rar!
La un moment dat se ridică și ia din plasa de bagaje un pachet învelit în ziar (asta puțin m-a încurcat) din care scoate o pâine intermediară de 3,20 lei și un pui întreg, fript. Cu un aer dezinvolt rupe un copan, îl îndreaptă spre mine zicând:
-Vrei și tu, puștiule ?
Sufocată, răspund:
– Nu, mulțumesc !
Eu, care văzusem foarte rar pui întregi fripți și atunci apucasem, poate, o jumate de copan, mi-am zis: Ăsta trebuie să fie un om foarte bogat! Un pui întreg pentru el singur!
Lucrurile au decurs destul de simplu. Alin i-a suflat-o pe Dina lui Maître (se pare că era un lucru obișnuit și dânsul, fără supărare făcea: – Sunt îndrăgostit! – Nu mai sunt indrăgostit) eu am fost adoptată, atașată grupului de elită și purtată prin minunate excursii la Histria, Heracleea, Babadag… Plecam din Tulcea cu un tren de noapte și ne opream la stația Tariverde (ce nume de poveste…) de unde porneau toate drumurile.
Îl vedeam, de departe, plecând la peisaj cu caseta, șevaletul și pânza de pictură (de fapt pe atunci picta doar pe carton). Avea un ranțipliu cu o platcă mare și, din spate, părea un fluture.
Când mă băga și pe mine în seamă, Alin mă privea cu milă și-mi zicea duios:
– Hai, măi, fistic ! sau – Hai, măi, tractor în rodaj! Și eu veneam, trop, trop, din urmă.
Respectul meu a tot crescut, crescut, până când un mandat poștal a pus lucrurile la punct. Eroul a primit de la mămica lui 38 de lei fulger, lei pe care, probabil, dânsa îi subtilizase, câte 1, câte 2, de la coșniță.
Băiatul acela era luat de Maître în tabere ca să poată locui pe gratis cu studenții la cămin, să plăteasca te miri ce și mai nimic pentru cantină și să poată picta în “plain air” câte șase săptămâni pe vară. Căzuse la diplomă că era un nemernic de naționalist și formalist, n-avea slujbă și nici atelier, descărca noaptea cartofi în gara Obor, își petrecea după amiezile la Biblioteca Dacia cu albumele marilor artiști, asculta muzică simfonică sprijinit de stâlpi în piața Domenii, că acasă nici lumină electrică n-avea, dar urma să devină un artist genial, Marele Maestru cu numele ION GHEORGHIU!
P.S. Unul din tablourile de referință din tinerețea artistului – “Bragageria”, un superb interior cu verde și albastru, este bragageria lui Madam Vlahos unde, într-o dimineață din vara aceea, am avut obrazul să comand în public înghețată de fistic.
2
Alin primise prin mandat poștal la Mamaia Sat 3.000 lei (asta ar fi cam 3.000 lei de azi) avansul pentru o lucrare monumentală. Poștașul făcuse ocolul satului până să ne găsească în gazdă la Coana Mărioara așa că toată lumea era pusă la curent.
A doua zi în barcă, la pește, Nea Cristache, după ce-și ascute limba vreo două ceasuri, pornește brusc:
– Mă uit, tovarășe, cu mândrie câte s-au mai construit în țara noastră! Și ce mult îmi place mie în gospodăria colectivă!!!….
Domnu Alin de până mai ieri tresare. Ce se schimbase în mintea lui Cristache?
Ei, efectul mandatului !