S-a dus Alin, într-o după-amiază, cu Crângu, să cumpere, pentru 25 de lei bucata, desene de Pallady de la niște nepoate care aveau o ladă plină în pod. A luat două și până să apar eu de la crochiuri, că eram încă studentă, a mai făcut unul. Când mi le-a arătat, în paspartuuri proaspete, eu m-am pronunțat:
– Ăsta-mi place la nebunie (schițe de portrete în cafenea) ăsta mai puțin (iubita lui costelivă, nud) și ăsta, parcă… M-a mângâiat cu mândrie pe cap, că el mă școlise și a recunoscut că-l meșterise el, ad-hoc.
Când s-a umplut casa de intelectuali contemporani, mai pe seară, am refăcut scena:
– Ăsta îmi place la nebunie, ăsta așa și așa, și ăsta…
– Aha, nu-ți place și hârști, hârști, îl rupe în două. A scăpat prin urechile acului, era gata, gata să fie linșat.
*
* *
Altă dată, cu Radu Beligan, au pus la cale cum să-l chinuie și să-l batjocorească pe Aurel Baranga, dramaturg ilustru și îndârjit colecționar. La cererea lui Alin, Radu a cumparat din Consignația un tablou vechi de prin 1920, un cățel naufragiat plutind în derivă pe o ladă, suport pentru un viitor delict. Pâna cînd l-a înfierbântat bine, bine, pe Baranga cum că la Craiova, la niște cucoane, ar fi văzut un tablou care…, parcă…, din tinerețile lor la Paris, seamănă grozav cu un…dar că să mai vadă…să se mai gândească…Alin a întins pe jos cărți cu reproduceri, și, ochii de la una, gâtul de la alta, a pictat peste cățel un portret de Modigliani adevărat. A lipit, cum făcea el, o foaie de ziar peste pasta crudă și a smuls-o ca suprafața să devină rugoasă, l-a presărat cu scrum de țigară, l-a ținut după sobă de s-a copt cât trebuia… Bietul Baranga, invidia violentă putea să-i fie fatală. L-au iertat, au mărturisit fapta mârșavă cu o secundă înainte de infarct.
*
* *
Am ținut în casa noastră, pentru vreo două săptămâni, un tablou de Jan Vinans, mic maestru olandez, un bețiv trântit într-o potecă de pădure. Trebuia să ajutăm o bătrânică să-l plaseze la muzeu. Când ne-am despărțit de el am început să fac scene.
– Viața mea nu mai are nici un înțeles, n-am să pot supraviețui fără un mic maestru olandez în casă, ah, ah…
Mi-a făcut Alin un sclipitor mic Vermeer, o doamnă cu chitară, cu o slujnica în spate și podeaua în pătrate alb cu negru. I-a meșterit și o ramă potrivită, lată, din nuc lustruit cu chenare aurii. Orice cunoscător care intră pentru prima oară la noi în casă merge, ață, la tablou.
Păcat, deși foarte înzestrat de la natură și foarte bine pregătit profesional nu a ajuns un mare falsificator, s-a încăpățânat să picteze toată viața GHEORGHII.
Anamaria Smigelschi, născută în 1938, al patrulea copil dintr-o familie specială, tatăl, arhitect, fiul pictorului ardelean de origină poloneză Octavian Smigelschi și mama, italiancă venită în Romania prin căsătorie, soția lui Ion Alin Gheorghiu, este artist plastic-grafician, posesoare a numeroase premii naționale și internaționale, autoare a opt cărți pentru copii și ilustratoare a nenumărate altele. Trăiește și lucrează în București.