Viața noastră a căpătat cu totul alt înțeles când Mami s-a întors din Italia cu un magnetofon marca “Geloso”, o cutie de ebonită 20/20/30 cm cu căpăcel de plexi care apăra două role mititele și cu patru butoane: roșu, alb, verde, negru (înainte, înapoi, imprimat, stop) plus un microfon adaptabil. Personalitatea sa cuceritoare s-a arătat încă din tren, la vamă. Mami era foarte îngrijorată, avea foarte multe bagaje pentru foarte mulți copii, plus un vizon îmbrăcat într-un trenci, dar vameșul, cuprins de entuziasm și admirație în fața aparatului, înduioșat de drăgălășenia lui desăvârșită, și-a chemat toți colegii să-l vadă și a uitat de datoria sa față de bugetul statului, așa că, în entuziasmul general Mami a rămas nevămuită. Farmecul acestei jucării s-a arătat pretutindeni, activitatea noastră mondenă a crescut cu 500 %, eram poftiți la toate bairamele, cu dânsul în sacoșă, bineînțeles.
Dar cel mai important lucru a fost altul, o vână creatoare și-a făcut apariția în noi și seva ei s-a transformat într-un fluviu viu.
Lăsând deoparte imprimatul și ascultatul de muzică, treabă banală, creațiile noastre originale țineau magul în priză ore și ore, mirosea sărmanul a gumă încinsă, de-i făceam vânt cu evantaiul.
În Alin s-a născut un mare poet-dramaturg și prima lucrare scrisă în hexametri a intrat în producție:
PYRAM ȘI THISBEEA
tragedie antică în mai multe acte
Studioul de imprimare cel mai potrivit s-a dovedit a fi baia, avea un ecou foarte mitologic. Actul I se petrecea pe o corabie în furtună, robinetele, toate, curgeau, tunetul bubuia cu pumnii în cazanul de aramă, nava scârțâia cu dinții scrâșnind în microfon. Când Zeus intervenea cu câte o sentință o făcea de sus de pe closet printr-un tub de calc și glasul răsuna din vârful Olimpului. Corul antic era executat de toate glasurile feminine cu capul în cadă.
Rolurile s-au împărțit pe dreptate, eu ca iubita autorului am luat personajul principal feminin, Thisbeea, Alin – eroul negativ, Iutus, o fiară cinică fără scrupule, restul unul sau mai multe roluri. Dar cine să recite prologul? CINE?
– Dați-l încoace! zice Tati, cel mai rezervat, cel mai tăcut, cel mai grav personaj din tot clanul!!
– Ascultati voi cei de aici ce tristă întâmplare am să vă povestesc!! etc.
– Fac aici o paranteză ca s-o prezint pe Misi (Sarmiza Suciu) o prietenă de familie din Ploiești care făcea facultatea locuind la noi, persoana cea mai caldă, mai ingenuă și mai tolomacă posibilă. Venea dumineca seara de acasă cu bunătăți pentru cina ei (că la prânz mânca la o cantină ) șnițele, nonplusultra, salam de Sibiu. – Nu dorești ? întreba, și noi toți doream de nu-i mai rămânea nimic. – Măi Misi , ești cam aiurea tunsă ! – Știu, trebuie să mă duc la frizer să mă reguleze !….
Misi, stând în spatele nostru în timpul imprimărilor întreabă:
– Ce piesă-i asta ?
– Shakespeare, îi răspunde careva într-o doară. Văzând că noi tot mai omorâm pe câte unul și tot schimbăm la metode criminale, când n-a mai putut să-și stăpânească indignarea a izbucnit:
– Da cum va permiteți voi să umblați la text în halul ăsta?
Rosus (Cici) tembel și peltic, trebuia să se împuște când a găsit-o pe Thisbeea tăvălită și omorâtă de un tigru. “Plină ești de praf, murdară, barbară fiară, barbară” Tot încercam să redau împușcătura cu o pocnitoare făcută dintr-o cheie plină cu gămălii de chibrituri și un cui izbită in zid și nu-mi ieșea de loc. Când, în sfârșit a pocnit: – POOKK! face cheia – AHAK! face Misi plină de-ncântare că ne-a reușit. Exclamația ei era atât de aproape de împușcătură că n-am fost în stare s-o stergem de pe bandă așa că Rosus a murit foarte fericit icnind satisfăcut.
Piesa a avut un succes nebun, dar după ce am prezentat-o de mii și mii de ori, scârbiți, am șters-o ca să imprimăm altceva. N-am lacrimi destule ca să regret faptul…
Am mai început un vodevil:
” DRAMION REX, TIRANUL THEBEI“
în care eu aveam o viață dublă, prințesă și cântăreață de șantan, Desdemona și Lili la Mouche. Cântam cu glas de contralto: “Sunt vipera de pe maidan cu trupul plin de voluptate…”
Piesa debuta cu un turnir, la megafon se anunțau cotele:
“Calul Rosamunda călărit de contele Otello,
10 ducați pentru unu,
Calul Belerofon călărit de Cavalerul Iago,
4 ducați pentru 2,
intrerupte de reclame
“Cele mai bune lame sunt LAMELE ARABE !!”
Din păcate această operă a rămas o operă neterminată.
La mare modă era pe atunci muzica dodecafonică și disarmonică; păi de ce să nu facem și noi? Alin și-a cumpărat un caiet cu portative pe care a notat, cu semne cabalistice, o compoziție iar orchestra alcătuită din felurite instrumente (bucium, o balalaică fară spate, cădiță de baie din zinc, pahare, muzicuță, pian, tobiță de tablă, voce, cutii de chibrituri zdrobite, apă de robinet, vioară și altele) a executat, fără să urmărească partitura, două importante piese muzicale:
1- INTERVENȚIE PENTRU INSTRUMENTE DE PERCUȚIE ȘI SUFLĂTORI
PE O TEMA ROMÂNEASCĂ de IOIAN DORAL
În cinci părți:
Joc de copii
Curent de înaltă tensiune
Farmece marine
Prohibiție
Finale (se reia tema din prima parte)
2- SIMFONIA ÎNTÂIA, EPICA de CIMAIOIO DOMAMAL
Compozitorii japonezi erau , de fapt, o combinație din prima silabă a numelor noastre.
Ionel Sălișteanu, important factor creator în lucrare, a făcut o prezentare foarte elevată explicând fiecare mișcare muzicală în parte (știa el să vorbească într-un fel anume imitându-l pe criticul de artă Argintescu Amza…) Am zăpăcit o seamă de fini intelectuali cu aceste compozitii, că muzica e lucru greu, de…
Am imprimat la mag discursurile de la vernisajul Expoziției de Artă Foarte Contemporană pe care am organizat-o în salonul și curtea casei.( Poate este locul aici să spun că pe atunci Realismul Socialist era rege, occidentul ne trimitea efluvii dăunătoare de curente artistice decadente) Am expus cu toții câte o lucrare, cât mai decadentă posibil, care mai de care. Cea mai reușită mi s-a părut, de aceea o și țin minte, cea a lui Cici, o frunză galbenă culcată pe o țintă de tablă pentru pistol cu ventuză, cu titlul: “Toamnă orizontală la poligonul Tunari “
Invitați de seamă au participat și au luat cuvântul. Cineva l-a citat pe Stalin și Dan Tărchilă a cerut să fie lămurit dacă citatul respectiv e datat înainte sau după 5 martie 1953 dată care a însemnat dispariția dramatică a tovarășului Stalin, farul luminos al Socialismului Biruitor.
Pentru ziua lui Magdi, dulcea noastră mătușă pianistă, am reprodus din “concert” de la Ateneu ” au piano Pleyel, bien entendu” bucata ” Fuga laptelui în foc”și pentru Octavian, unchiul nostru poet-traducător și vegetarian, am transmis pe mapamond poezia “LUCEAFĂRUL” tradusă de O.Hodârnău în cinci-șase limbi printre care maghiara și limba cârmâz (Mario le vorbea fluently.) Sărmanul, mai ardelean decât am bănuit, s-a necăjit foarte tare.
Și benzile, și rolele, și magnetofonul au dispărut, cum s-ar spune, ca măgarul în ceață, sau mai curând, într-o pâclă aurie și luminoasă….
Anamaria Smigelschi, născută în 1938, al patrulea copil dintr-o familie specială, tatăl, arhitect, fiul pictorului ardelean de origină poloneză Octavian Smigelschi și mama, italiancă venită în Romania prin căsătorie, soția lui Ion Alin Gheorghiu, este artist plastic-grafician, posesoare a numeroase premii naționale și internaționale, autoare a opt cărți pentru copii și ilustratoare a nenumărate altele. Trăiește și lucrează în București.