Uneori, in momente de criza, e bine sa cauti solutii noi, sa-ti schimbi felul in care te raportezi la realitate sau sa te schimbi dupa felul in care realitatea a evoluat, pe nestiute, in jurul tau. Nu intamplator unul din sloganurile favorite ale unei societati dinamice, cum e cea americana, este “Think different!”
Dar un asemenea recurs vitalizant la schimbare trebuie facut plecand de la o baza, de la un set de elemente identitare, tocmai cele pe care vrei sa le conservi apeland la dinamism si reforma. Altfel noutatea la care recurgi nu e altceva decat o forma de a urgenta disolutia sistemului care, fara un asemenea “ajutor”, ar involua lent si chinuitor. Un tratament care nu tine seama de legile esentiale ale vietii nu insanatoseste bolnavul, cel mult il omoara, ca sa nu se mai chinuie.
Toata aceasta scurta filosofie introductiva vrea sa exprime concis felul cum vad eu viitorul PSD. Putem apela la formule innoitoare si chiar trebuie sa gasim adecvari semnificative la o societate care evolueaza, inevitabil, mai repede decat noi. Dar inainte de a dezbate asa ceva trebuie sa decidem cine suntem si care sunt cu adevarat elementele noastre identitare. Ce ne-a facut sa castigam increderea constanta a unei treimi din electorat, de-a lungul unui deceniu si jumatate de istorie politica? Inainte de a vedea cum iesim din criza trebuie sa ne devina clar ce vrem sa scoatem din criza. Un partid anume, cu o identitate anume? Sau un set de vanitati? Un grup sau altul de cariere goale de continut? Niste fotolii parlamentare, mai multe sau mai putine?In general, cand se pune problema unei schimbari, in Romania se confrunta doua variante de actiune, in vreme ce o “a treia cale” zambeste si ea ademenitoare dupa un colt. Dar pentru PSD-ul de azi nu exista, intr-o prima faza, de neocolit, decat o singura cale. Recuperarea identitatii.Un partid nu poate fi conceput decat ca binom, un grup de oameni organizati, aflati intr-o relatie adevarata cu un electorat anume. Nu cu presa si nici cu un grup sau altul de analisti independenti. Nu existi ca forta politica daca te lauda ziaristii, dar nimeni nu intelege nimic din ceea ce vrei sa faci, nu se regaseste nimeni in ceea ce spui, daca spui ceva. Abia dupa ce ai stabilit relatia cu electoratul iti poti permite sa dialoghezi cu mass-media sau cu societatea civila. Altfel, in fond, in ce calitate ai mai purta acest dialog? Ca reprezentant a ce?
PSD a uitat cine este. Ni s-a spus atat de mult ca suntem numai si numai un partid corupt incat multi dintre noi au ajuns sa creada asa ceva, in vreme ce o treime din alegatori continuau, cu incapatanare, sa spuna ca voteaza cu noi. Oare de ce faceau asta? Pentru ca le placea coruptia? Sau pentru ca identificau instinctiv partidul cu un set de alte valori? Cu un grad mare de coerenta in actul de guvernare? Cu proiectele sociale? Cu constructiile care se vad?
Ce a mai ramas din aceasta coerenta? Ce proiecte am lansat in ultimul timp? Cum am stiut noi sa ne aparam constructiile, pe care nimeni nu le continua? Si cum ne-am aparat noi electoratul in acest ultim an si jumatate, in fata unei adevarate agresiuni fiscale, sociale, informationale? Cei care au condus partidul ar trebui sa raspunda la asemenea intrebari. Pentru ca ei nu au preluat proprietatea unui teren viran pe care aveau de decis daca fac un bloc de birouri, un hotel sau un parc de distractii. Au ajuns in fruntea unei structuri cu identitate clara si cu o zestre electorala bazata pe munca si fapte. Trebuiau sa conserve identitatea, trebuiau sa continue munca si sa o faca mai bine.
Cand esti la putere trebuie sa reusesti sa-ti conservi relatia cu electoratul. La sfarsitul lui 2004 PSD s-a dovedit capabil sa devina primul partid fara erodari semnificative dupa patru ani de exercitiu al puterii care pe altii i-a scos, pur si simplu, din istorie. Cand esti in opozitie este mai dificil pentru ca trebuie sa conservi si relatia cu partidul. Sa-ti aperi membrii si organizatiile de agresiuni, intimidari si santaj, sa opresti migratia, sa nu dai senzatia unei structuri centrale incapabila sa-si apere teritoriul. Intre 1997 si 2000 am reusit asta. Acum PSD coopereaza cu puterea la propria lui dezmembrare. Conducerea se comporta ca si cum ei insesi i-ar fi rusine de partidul deasupra caruia s-a trezit peste noapte (si ce noapte!). Auzeam deunazi un comentator recunoscand scrasnit ca intre 2000 si 2004 a avut loc, totusi, cea mai buna guvernare din Romania postcomunista. “Dar cu ce pret?!” a exclamat in final, vindicativ, acelasi om. Imi permit sa raspund ca intr-o tara in care proasta administratie este regula, o guvernare buna e de nepretuit. “Pretul” greselilor facute de noi atunci este actuala guvernare, probabil cea mai proasta din acelasi interval. Ca sa reparam greselile trebuie sa reparam partidul care construia autostrazi si scoli. Nu sa-l transformam in grup de meditatie, in vitrina pentru oaspeti sau in festival in care fac playback sumedienie de grupuri cu impresariat strain.
* Adrian Nastase este deputat PSD, fost prim-ministru si presedinte al social-democratilor intre 2000-2005
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.