Despre publicitatea online
►Presa de bună calitate este acum în pericol. “Există această temere: Credeți că vom mai fi aici în următorii doi-trei ani? Eu le-am zis că au două tăișuri – materialele de calitate și evoluția tehnologiei, care nu poate fi controloată, dar de care poate puteți beneficia”, a răspuns Octavian Popescu, COO Lowe Group, întrebat despre soluțiile presei pentru a supraviețui în aceste timpuri.
►Piața publicității online ar putea ajunge în acest an la 20 de milioane de euro
Vicepreședintele eMag Radu Apostolescu

►”Ne așteptăm ca în cinci ani să avem afaceri de un miliard de euro, dar nu numai în România, ci și pe alte piețe”, a declarat vicepreședintele eMag Radu Apostolescu, în cadrul forumului ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar.
►Printre planurile eMag anunțate de vicepreședintele companiei Radu Apostolescu se numără extinderea vânzărilor și pe segmentul vestimentar. “Vrem să vindem și haine, suntem în discuții, analizăm”, a spus Apostolescu. “Problema nu este la noi, este la a găsi un partener care să facă față la livrări mari.
►”Doar prezența fizică a unui showroom ne-a adus o creștere a vânzărilor”, a declarat Radu Apostolescu.”Foarte mulți clienți veneau la noi, deși le ziceam că le ducem produsul la ușă. Așa a apărut ideea showroom-urilor. Cei care vin în showroom-uri vin direct ca să cumpere, nu să se uite ca în magazine”.
►”Băncile că au întârziat dezvoltarea infrastructurii pentru plățile online“. “Nimeni nu a făcut nimic pentru plata cu cardul. Băncile ar fi trebuit să acționeze în acest sens. Până nu demult trebuia să completezi multe formulare pentru a putea plăti cu cardul”, a declarat Apostolescu.
14:45 Speaker: Valentin Tomșa, director general al SAP România

►”Sistemul de învățământ este total rupt de realitate”, a declarat astăzi Valentin Tomșa, director general al SAP România, în cadrul forumului ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar. “Companiile iau absolventul din facultate și trebuie să o ia de la zero cu acesta pentru a-l așeza pe alte baze”, a completat Valentin Tomșa. “Sistemul de învățământ încă îi învață pe studenți programarea limbaje ca Pascal sau Borland”.
►În momentul de față, ca urmare a crizei, sectorul public este obligat să reacționeze mai repede decât cel privat. Din păcate, la noi reacția este mai scăzută. Acționează mai mult în zona de tăieri decât să aibă reacții active”, a declarat Valentin Tomșa. “Firmele fac pași serioși căter implementarea de sisteme ERP (Enterprise Solution Planning) și consideră aceste sisteme ca fiind fundamentale pentru buna planificare a resurselor”, spune Valentin Tomșa.
13:20 Speaker: Călin Fusu, CEO Neogen

►Prin achiziția site-ului CeeVee.com, Neogen își propune să își lanseze site-ul de joburi BestJobs.ro pe piețele internaționale, a declarat astăzi Călin Fusu, CEO al Neogen, prezent la forumul ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar. “Pe piața de joburi nu aș investi în România. Încercăm să facem un BestJobs internațional prin achiziția CeeVee.com”, a spus Fusu.
►Piața site-urilor de reduceri online a avut o evoluție foarte puternică în acest an, aceasta ajungând în doar un an la câteva milioane de euro, este de părere Călin Fusu. “Până acum un an existau doar câteva site-uril și, dacă utilizatorii nu aveau în trecut încredere să cumpere cu cardul, acum, mânați de reduceri, românii își spun ‘fie ce-o fi’, considerând că sunt oferte prea bune pentru a fi ratate”, a spus șeful Neogen. “Iar dacă a făcut pasul o dată, îl va face încă o dată”.
►”Acum comercianții vin spre noi pentru că noi le promitem clienți noi“, a declarat Călin Fusu. Comercianții “nu au nimic de pierdut pentru că au publicitate gratuită. Tot ce trebuie firma să facă este să investească în această ofertă”, a mai spus șeful Neogen.
12:45 Speaker: Dan Vîrtopeanu, Mobile Marketer și fondatorul Vox Line Communications

►Piața site-urilor de reduceri online a avut o evoluție foarte puternică în acest an, aceasta ajungând în doar un an la câteva milioane de euro, este de părere Călin Fusu, CEO al Neogen, prezent la forumul ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar.
“Până acum un an existau doar câteva site-uril și, dacă utilizatorii nu aveau în trecut încredere să cumpere cu cardul, acum, mânați de reduceri, românii își spun ‘fie ce-o fi’, considerând că sunt oferte prea bune pentru a fi ratate”, a spus șeful Neogen. “Iar dacă a făcut pasul o dată, îl va face încă o dată”.
►”Numărul de smartphone-uri din România se ridică la 2-2,5 milioane de unități”, a declarat Dan Vîrtopeanu, mobile marketer, în cadrul forumului ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar. “Experiența mi-a arătat că din toate aplicațiile descărcate, majoritatea utilizatorilor de smartphone-uri nu folosesc decât maxim șapte aplicații”, a spus el.
►Piața de publicitate seamănă cu ce se întâmplă în online, dar piața este mică comparativ cu regiunea”, consideră Dan Vîrtopeanu. Conform acestuia, piața de mobile marketing se ridică la 6-7 milioane de euro, grosul banilor ducându-se în campanii prin SMS-uri. SMS-urile au avantajul că merg pe orice telefon, fiind mai ușoară ajungerea la oameni. Din acest motiv publicitarii s-au ferit să treacă de faza de SMS.
12:15 Speaker:Dan Lupu, director Intel Capital

►”Avem bani de investit în orice moment“, a declarat Dan Lupu, director Intel Capital, în cadrul forumului ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar. Din 1991 până în prezent, compania de investiții care face parte din Intel, a investit peste 10 miliarde de dolari în companii. “În România analizăm mai multe de 20 de dosare de investiții pe an. În regiune ne uităm la 150-200 de tranzacții pe an.
►”Piața de outsourcing s-a dezvoltat mult prea mult în România“, este de părere Dan Lupu. Aceasta a lovit în companiile locale, “luând de pe piață programatorii, antreprenorii care se puteau dedica creării de firme locale”, a spus Dan Lupu. “Credeam că outsourcing-ul va duce la dezvoltarea de companii care vor crea soft pe baza experienței acumulate în relațiile cu clienții străni, dar acest lucru nu s-a întâmplat”, a mai spus directorul diviziei de investiții a Intel.
►Piața publicității online din România se află la același nivel ca în urmă cu 5 ani
11:15 Tiberiu Moisă, Director Executiv Clienți Corporativi și IMM, Banca Transilvania

►De ce preferă oamenii să plătească cash? “Marea majoritate a românilor au salarii modeste și nu este o sumă mare de bani cu care să spui că vrei să faci tranzacții. Vor să-și plătească facturile când au ei nevoie, nu la scadență”. “În zilele de salariu, la BT este un fel de procesiune. Lumea se așează la coadă pentru a-și retrage toți banii de la bancomat, măcar pentru a simți banii în buzunar. Mulți români sunt deja pe minus în ziua de salariu. La un salariu de 1.500 de lei, nu lasă nimic acolo. Oamenii își calculează fiecare leu. Nu vrei să lași bani acolo când știi că ești cu minus 1.000 pentru că intro o rată, facturi…”, spune Tiberiu Moisă.
►”Investițiile în tehnologie ale Băncii Transilvania sunt cu mult mai mari decât ne așteptam în urmă cu câțiva ani”, a declarat Tiberiu Moisă, Director Executiv Clienți Corporativi și IMM, Banca Transilvania, în cadrul forumului ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar. “Tehnologia ajută clienții instituționali chiar dacă nu a înlocuit încă hârtia”, a mai spus Moisă. De ce oamenii merg mai mult la bancă decât să folosească internet banking?
10:45 Speaker: Aurel Nețin, General Manager Lenovo România, Bulgaria și Republica Moldova

►Piața IT din România nu este încă matură, românul se orientează pe brand, dar nu este fidel brandului, este de părere Aurel Nețin, General Manager Lenovo România, Bulgaria și Republica Moldova, prezent la a doua zi a forumului ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar.”Clientul român schimbă brandul în funcție de gradul de satisfacere”, a spus Nețin.
►România și Serbia sunt singurele state din zonă care au înregistrat vânzări în creștere pe piața PC-urilor”, a spus Nețin.
►50% din vânzările de PC-uri provin din segmentul consumer, 30-35% de la IMM-uri, iar diferența revine companiilor mari.
►”În general trimestrul patru este cel mai bun trimestru din an pentru IT pentru că firmele și guvernele își cheltuiesc bugetele, iar pe piața de consumer avem Crăciunul”
►”Ne mai trebuie un an doi pentru a ajunge la succesul din 2008″, a declarat Aurel Nețin. El consideră că dacă în 2008 piața de PC-uri era de un milion de unități, acum aceasta se ridică la 700.000. Acesta a menționat că se așteaptă la o creștere de 20% a pieței PC-urilor. Dacă ne uităm în regiune la trimestrul trecut, doar România și Serbia au avut creștere. Vedeți aici care crede Aurel Nețin că este PC-ul viitorului și de ce are nevoie o companie pentru a supraviețui pe piață.
10:00 Speaker: Ronald Binkofski, CEO Microsoft România

►”În opinia mea personală, Microsoft nu va cumpăra Nokia pentru că Microsoft este o companie de software, a declarat Ronald Binkofski, CEO Microsoft România în cadrul forumului ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar.
►”Unul dintre cele mai importante aspecte ale României este potențialul enorm al acestei țări, ținând cont de faptul că România are o populație mai mare ce va permite o creștere de 50% a pieței în următorii 2-3 ani”, a declarat Ronald Binkofski. În România rata pirateriei în privința folosirii Windows-ului este de aproximativ 60-70%. Spre deosebire de această țară, în Germania, sistemele Windows piratate reprezintă 20% din total, a mai spus Binkofski.
►”Există și alte domenii care prezintă potențial de dezvoltare pentru industria IT, cum ar fi outsourcing-ul, dar nu este un punct forte”, a spus Binkofski.
►“Peste cinci ani vom vorbi cu totul altfel despre cloud-computing”. “Nu ar trebui să facem previziuni doar bazându-ne pe ce vedem astăzi, pentru că lucrurile vor fi mult mai surprinzătoare. Dacă ne vom reîntâlni peste 5 ani, vom vorbi altfel despre cloud-computing”
►Binkofski a preluat conducerea operațiunilor Microsoft în România în octombrie 2010, înlocuindu-l pe Călin Tatomir, care a ocupat această poziție timp de doi ani.