O expoziție de fotografie a scriitorului Florin Iaru va fi lansată miercuri, 1 septembrie, la ora 18.30, la Librăria Engleză “Anthony Frost” (Calea Victoriei, nr. 45, Bucuresti). În cadrul vernisajului va fi lansat numărul patru al revistei de fotografie “Punctum”.
Revista “Punctum” publică în fiecare număr un portofoliu al unei personalități din domeniul cultural, pasionată de fotografie. Florin Iaru este invitatul special al celei de-a patra ediții. “Mi-a plăcut întotdeauna să îi fotografiez pe prietenii mei și realitatea din jur, nu m-a interesat neapărat să pun în cadru ceva ieșit din comun”, spune scriitorul în interviu. “Cele mai interesante imagini au fost cele cu prietenii mei – Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei sau Mircea Nedelciu. Mergeam la Cenaclul de Luni și în atelierul pictorului Ion Dumitriu, iar eu îmi luam mereu aparatul cu mine. Dacă nu aveam lumină, stăteam sprijinit într-un colț ca să pot face poze.” Expoziția lui Florin Iaru poate fi vizitată toată luna septembrie.
Al patrulea număr al revistei “Punctum” include și proiectul “Vama mea dintre betoane”, al fotografului Bogdan Croitoru, dar și un material amplu despre istoria fotografiei românești, în care sunt prezentate portretele realizate de Franz Duschek, fotograf al Curții Regale, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
O serie limitată de 30 de exemplare din această ediție conțin o fotografie realizată și semnată de Bogdan Croitoru, la prețul de 59 de lei. Prețul normal al unei reviste este de 29 de lei. Revista “Punctum” se găsește de vânzare la Librăria Engleză “Anthony Frost”, la librăriile Cărturești și la magazinul de echipamente foto F64, iar abonamentele și comenzile online se pot face pe www.carti-cheie.ro.