În luna august, Asociația „Cred în România” a organizat pentru 10 studenți români din străinătate un accelerator în carieră de o lună. Aceștia au venit din toată lumea de la școli de prestigiu precum Bocconi, Yale, Columbia, Universitatea Amsterdam etc. pentru a descoperi mediul de afaceri din România. Programul „România vrea să te cunoască” nu și-a propus să-i readucă imediat în țară, ci să le ofere contextul potrivit prin care să descopere România și oportunitățile de acasă. Experiența de o lună a fost construită alături de 7 parteneri corporativi, care au contribuit la crearea unei experiențe imersive pentru studenți. Pe parcursul lunii august, aceștia au descoperit din interior cum funcționează o companie, au vizitat fabrici, au participat la traininguri, precum și la o dezbatere găzduită de Administrația Prezidențială. Fiecare participant a primit o bursă de 1.000 de euro.
Asociația „Cred în România” este o mișcare non-profit, non-politică, civică și culturală, care își propune să transmită un mesaj echilibrat de optimism și de încredere în cei din jur. Susține proiectele tinerilor ambițioși, promovează ideile care schimbă comunități, evidențiază veștile pozitive și prezintă poveștile românilor demni.
Mai jos este testimonialul uneia dintre participante, Bianca Georgescu:
Mă numesc Bianca Georgescu și sunt studentă în anul trei la HIM Business School, în Elveția. La întrebarea ,,Spune-ne o opinie despre experiența ta în cadrul proiectului România Vrea să te Cunoască, mai concret despre ce ai remarcat și ce vrei să schimbi la România în urma acestui program”, răspunsul meu este următorul:
Am plecat din România ca să studiez business administration în Elveția și, după un stagiu în finance controlling, în Belgia, m-am întors acasă pentru o lună, în programul „România vrea să te cunoască”. Voiam să înțeleg cât din diferența dintre România și țările în care am studiat ține de oameni și cât de sisteme.
Răspunsul m-a surprins. În companiile pe care le-am vizitat, de la Deloitte și Coface până la Macromex și Autonom, am regăsit aceleași procese și aceeași disciplină financiară pe care le văzusem în Belgia. Oamenii nu sunt mai puțin pregătiți, iar firmele nu lucrează mai prost. Diferența reală ține de altceva: de legătura dintre companii și școală.
În Elveția, o mare parte dintre tineri învață parțial la școală și parțial într-o companie care îi plătește, îi formează și are un cuvânt de spus în programa de studiu. La primul interviu au deja ani de muncă în spate, iar angajatorul le cunoaște exact nivelul, pentru că a contribuit la ce au învățat. Nu m-a mirat că funcționează, ci cât de firesc este acolo.
În România, legătura aceasta lipsește aproape complet, iar consecințele le-am auzit în aproape fiecare firmă în care am intrat: absolvenți potriviți se găsesc greu, iar oamenii trebuie formați de la zero, uneori veniți din facultăți fără legătură cu domeniul. Studenții află ce se cere abia la recrutare, când nu mai au timp să adune experiență. Ambele părți pierd: studentul un an de căutări, compania costul formării.
Asta am aflat și nu știam: problema nu este calitatea muncii din România, ci lipsa unei punți între cei care formează oameni și cei care îi angajează. Nu e nevoie de o reformă întreagă: un program de stagii sau o discuție cu studenții în anul doi, nu în ultimul, sunt pași mici, pe care o companie și o facultate îi pot face împreună.
Iar dacă puntea aceasta se construiește, se schimbă și felul în care ne vedem pe noi înșine. Nu am plecat dintr-o țară care lucrează prost, ci dintr-una care încă nu știe cât de bine lucrează.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.