Putem vorbi de o criza a Europei?

Unda de soc provocata de respingerea, prin referendum, in Franta si Olanda a Tratatului Constitutional a fost urmata, saptamana trecuta, la summit-ul de la Bruxelles, de o replica avand implicatii la fel de importante. In ciuda eforturilor admirabile si a profesionalismului desavarsit ale premierului luxemburghez Jean-Claude Juncker, presedintele in exercitiu al Consiliului European, nu s-a putut atinge acordul politic necesar pentru clarificarea perspectivelor financiare ale Uniunii din 2007-2013.

Putem vorbi de o criza a Europei? Si in ce masura aderarea Romaniei poate fi afectata de actualul climat european? In primul rand, mesajul pe care liderii europeni ni l-au transmis este cat se poate de limpede: Romania va adera la 1 ianuarie 2007, daca isi va respecta angajamentele luate in cursul negocierilor. Continuand sa progresam cel putin in acelasi ritm de pana acum, fara acidente de parcurs, vom putea conta pe o evaluare pozitiva din partea Comisiei, la sfarsitul lunii octombrie. La Bruxelles am primit confirmarea directa a faptului ca suntem bineveniti in Uniune. Schimbarea noastra de statut, dupa semnarea Tratatului de aderare, ne-a permis in fapt sa participam la lucrarile summit-ului, cot la cot cu partenerii europeni, pe toata durata desfasurarii acestuia. Ni s-a solicitat explicit sa ne exprimam pozitia atat asupra perspectivelor ratificarii Tratatului Constitutional, cat si asupra tentativelor de compromis cu privire la cadrul financiar.

Revenind asupra ingrijorarii cu care analistii se apleaca asupra consecintelor esecului negocierilor de saptamana trecuta, as putea spune ca avem de a face cu o situatie cat se poate de serioasa, care trebuie cantarita cu multa prudenta. Ar fi fost desigur preferabila obtinerea acordului politic asupra viitorului cadru financiar. Am pierdut o buna ocazie de a transmite Europei si lumii o veste buna dupa dublul “nu” din Franta si Olanda.

In acelasi timp, insa, as argumenta impotriva ideii de blocaj al Uniunii. Vor avea loc in continuare negocieri pe parcursul presedintiei britanice si, foarte posibil, al celei austriece. Apoi, odata stabilita pozitia comuna a statelor membre, va continua dialogul intre Consiliu, Comisie si Parlamentul European pentru ajungerea la un acord interinstitutional. Parlamentul European a semnalat deja, recent, pozitia sa de pornire, care, desi urmeaza in mare prioritatile sugerate de Comisie, sugereaza ca Uniunea sa fie ceva mai generoasa cu resursele sale financiare decat se anticipeaza ca ar agrea statele membre. Abia dupa ce un compromis general va fi atins, va putea fi initiat procesul legislativ pentru detalierea regulilor de cheltuire a bugetului Uniunii, iar administratiile nationale vor putea sa demareze adaptarile si calculele necesare pentru a asigura o absorbtie corespunzatoare a fondurilor.

Deocamdata, contradictiile intre nevoile statelor care tintesc convergenta sociala si economica si disponibilitatea contributorilor neti de a finanta solidaritatea europeana nu au permis conturarea unui acord acceptabil pentru toti. In centrul negocierilor s-au aflat in ultima instanta compensatiile pentru contributii excesive ale unor state membre si modul de repartizare a cheltuielilor, indeosebi partea substantiala ce revine agriculturii. Este clar ca toate statele, inclusiv cele nou intrate sau in curs de aderare, vor contribui intr-o masura mai mare sau mai mica la finantarea extinderii, si in acest sens am remarcat conduita exemplara a celor 10 care au sprijinit pana in ultimul moment compromisul propus de presedintie.

Pe de alta parte, bugetul Uniunii va trebui sa raspunda si prioritatilor politice ale viitorului, cu o mai mare atentie acordata investitiei in competitivitate, in inovatie, in educatie.

Cu toate acestea, Uniunea continua sa functioneze din punct de vedere financiar, in baza acordului aflat in prezent in vigoare. Chiar in ipoteza in care procesul descris mai sus nu se va incheia pana la sfarsitul anului 2006, vor fi aplicate principiile si regulile actualei perspective financiare, stabilite prin Agenda 2000. In plus, Romania nu va fi in mod direct afectata de o intarziere legata de cadrul financiar 2007-2013. Pachetul financiar prevazut in Tratatul de aderare ne pune la adapost.

Institutional, chiar in absenta noii Constitutii, Tratatul de la Nisa descrie conditiile de functionare a Uniunii cu 27 de membri. Prin acest tratat, actualmente in vigoare, s-au stabilit atat numarul de voturi pe care le are la dispozitie Romania, conform ponderii sale geografice si demografice, precum si numarul de reprezentanti in Parlamentul European. Totodata, de la data aderarii, vom avea, la fel ca toate celelalte state membre, dreptul de a desemna un comisar european.

Acesta nu este insa un sistem simplu de guvernare europeana, iar componenta extinsa la 27 de membri nu usureaza luarea deciziilor. Proiectul constitutional propune remedii tocmai la aceste slabiciuni. Chiar daca este un compromis imperfect, rezultat al unor negocieri complicate, Constitutia reprezinta fara indoiala un progres pe care se cuvine sa-l explicam mai mult cetatenilor europeni. Trebuie salutat faptul ca summit-ul a transmis un mesaj puternic de sustinere a tratatului constitutional in forma sa actuala: nu se renegociaza, nu se abandoneaza. La ce s-a umblat, a fost calendarul de ratificare.

Electoratul din Franta si cel din Olanda a indicat ca este nevoie de mai multe explicatii, de promovare politica si, in consecinta, de angajarea liderilor europeni in apararea proiectului constitutional. Ratificarea va continua insa in ritmul pe care fiecare guvern il va estima oportun, astfel incat Constitutia europeana sa nu devina victima unor nemultumiri conjuncturale.

Trebuie sa judecam atent daca “nu”-ul francez si cel olandez se adreseaza, pe fond, extinderii, petrecuta poate pentru omul de rand din Europa de Vest prea repede si fara a fi dezbatuta suficient. Subiectul extinderii, al ratiunii sale de a fi, ca proiect politic fundamental pentru Europa, beneficiile pe care le aduce trebuie sa se regaseasca in centrul campaniei asupra viitorului Uniunii, asa-numitul plan D -democratie, dezbatere, dialog – propus de Comisia Europeana. Pentru Romania, aceasta perioada de recastigare a publicului european coincide cu perioada de promovare a Tratatului de aderare. Fara sa existe o legatura directa intre ratificarea Constitutiei si cea a Tratatului de aderare, trebuie sa tratam cu atentie si inteligenta riscurile si oportunitatile pe care le genereaza aceasta coincidenta de parcurs.

Cu toata aceasta atmosfera europeana innourata, mecanismele sanatoase, generatoare de decizie politica functioneaza. Lucru mai putin mediatizat, Consiliul European a aprobat concluzii importante asupra liniilor directoare integrate pentru crestere economica si ocupare, care stabilesc un orizont de dezvoltare in baza obiectivelor Strategiei Lisabona, aplecandu-se si asupra punerii in practica a programului de creare a Spatiului de Libertate, Securitate si Justitie.

Aproape trei sferturi din documentul final dat publicitatii la incheierea summit-ului, asa-numitele Concluzii ale Presedintiei, sunt dedicate actiunii externe a Uniunii. Este un semnal foarte puternic, in sensul ca UE este apta si gata sa se manifeste fara complexe ca actor global. O remarca importanta pentru noi: in aceste concluzii se afirma explicit ca Uniunea se va implica in incercarea de solutionare a crizei transnistrene.

Constructia europena trebuie plasata in perspectiva sa istorica. S-au succedat de la initierea procesului de integrare crize mai mari sau mai mici, care au generat pasi inainte mai mult sau mai putin importanti. Piatra unghiulara a intregii constructii, nevoia de a fi impreuna, de a actiona global, de a face fata mondializarii si mai ales de a asigura stabilitatea continentala reprezinta sursa de energie politica pe care Uniunea isi bazeaza existenta. Raman convins ca, si de aceasta data, va fi depasit acest moment de impas, nu in ultimul rand cu contributia, remarcata si la acest summit, a noilor state membre.