Mulți psihologi vor fi de asemenea de acord că introvertiții și extravertiții muncesc diferit. Extravertiții tind să se repeadă asupra sarcinilor. Ei iau decizii rapide (adesea pripite) și se simt confortabil când fac mai multe lucruri deodată și când își asumă riscuri. Ei savurează „fiorul alergării după pradă“ pentru a obține recompense precum banii sau statutul. De cele mai multe ori, introvertiții lucrează mai lent și mai chibzuit. Le place să se concentreze pe fiecare sarcină în parte și au o extraordinară putere de concentrare. Sunt relativ imuni la farmecele bogăției și renumelui.
Totodată, personalitățile noastre dau formă comportamentului nostru social. Extravertiții sunt cei care vor însufleți petrecerile și vor râde neîngrădit la glume. Au tendința să fie asertivi,dominanți și manifestă o mare nevoie de companie. Extravertiții gândesc cu voce tare și își exprimă părerile pe loc; preferă să vorbească în loc să asculte și sunt rare momentele în care nu-și găsesc cuvintele, iar, din când în când, le ies pe gură vorbe pe care nu aveau intenția de a le spune vreodată. Nu au nicio problemă cu situațiile conflictuale, dar nu le place singurătatea.
Introvertiții, în schimb, pot avea abilități sociale puternice, petrecerile și întâlnirile de afaceri putându-le face plăcere, dar, după o vreme, își vor dori să se afle acasă, în pijamale. Preferă să-și dedice energia socială prietenilor apropiați, colegilor și familiei. Ascultă mai mult decât vorbesc, gândesc înainte de a spune ceva și simt adesea că se exprimă mai bine în scris decât în conversație. Sunt înclinați să dezavueze eventualele conflicte. Mulți dintre ei detestă conversațiile uzuale, dar le adoră pe cele profunde.
Iată câteva aspecte care nu îi reprezintă pe introvertiți: cuvântul introvertit nu este sinonim cu cel de pustnic sau mizantrop. Introvertiții pot fi și așa, dar cei mai mulți sunt perfect prietenoși. Una dintre cele mai umane propoziții din limba engleză – „Only connect!“ – a fost scrisă de distinsul introvertit E.M. Forster într-un roman care explorează chestiunea modului cum se pot atinge „cele mai înalte culmi ale iubirii“. Tot așa, introvertiții nu sunt nici neapărat timizi. Timiditatea înseamnă teamă de dezaprobare sau umilire socială, în vreme ce introvertirea reprezintă preferința pentru medii care nu sunt suprastimulatoare. Inerent, timiditatea este dureroasă; introvertirea – nu. Unul dintre motivele pentru care oamenii confundă cele două concepte este generat de faptul că uneori ele se suprapun (deși psihologii dezbat măsura în care se întâmplă acest lucru). Unii psihologi reprezintă cele două tendințe pe o axă verticală și una orizontală, spectrul introvertit-extravertit aflându-se pe axa orizontală, iar spectrul anxios-stabil pe axa verticală. Prin acest model, ajungi să obții patru cadrane de tipuri de personalitate: extravertiții calmi, extravertiții anxioși (sau impulsivi), introvertiții calmi și introvertiții anxioși. Cu alte cuvinte, poți fi un extravertit timid, ca Barbara Streisand, care are o personalitate impresionantă și un trac paralizant; sau un introvertit netimid, ca Bill Gates, care, după câte se spune, ținea la părerea sa, dar nu era deranjat de părerile altora.
De asemenea, poți fi de ambele feluri, și introvertit, și timid: T.S. Eliot a fost un spirit renumit pentru solitudinea sa. În Țara pustie (The Waste Land), a scris că „ți-ar putea arăta frica într-un pumn de țărână“. Multe persoane timide se apleacă înspre interior, în parte pentru a se refugia de socializarea care le provoacă atâta anxietate. Și mulți introvertiți sunt timizi pe de-o parte pentru că primesc mesajul că aplecarea lor spre reflecție ar putea părea nefirească, iar pe de altă parte pentru că psihologia lor, așa cum vom vedea, îi determină să se retragă din medii puternic
stimulatoare.
Însă, în ciuda diferențelor dintre ele, introvertirea și timiditatea au în comun ceva profund. Starea mentală a unui extravertit timid care participă tăcut la o întâlnire de afaceri poate fi foarte diferită de cea a unui introvertit calm – individul timid se teme să deschidă gura, în timp ce introvertitul este suprastimulat –, însă lumii exterioare cele două stări i se par asemănătoare. Acest fapt le poate oferi ambelor tipuri o perspectivă asupra faptului că adularea statutului de element alfa ne face orbi la lucruri bune, inteligente și înțelepte. Din motive foarte diferite, persoanele timide și cele introvertite ar putea alege să-și petreacă timpul făcând demersuri în spatele scenei – exemplific aici cu invențiile, cercetarea sau faptul de a-i ține de mână pe cei grav bolnavi – sau exercitând poziții de lider, pe care le onorează cu o competență tăcută. Acestea nu sunt roluri alfa, dar oamenii care le îndeplinesc sunt oricum niște modele.
*
* *
Dacă în continuare nu ți-e clar unde te încadrezi în spectrul introvertit-extravertit, te poți evalua aici. Răspunde la fiecare întrebare cu „Adevărat“ sau „Fals“, alegând răspunsul cel mai apropiat de realitate pentru tine. (Acesta este un test informal și nu un test de personalitate validat din punct de vedere științific. Întrebările au fost formulate pe baza caracteristicilor introversiunii, acceptate adesea de cercetătorii contemporani – n.a.)
1. Prefer conversațiile în doi în locul activităților de grup.
2. Adesea, mi-e mai ușor să mă exprim în scris.
3. Solitudinea îmi face plăcere.
4. Cred că îmi pasă mai puțin de bogăție, renume și statut decât apropiaților mei.
5. Îmi displac conversațiile convenționale, dar îmi face plăcere să discut în amănunt despre subiecte care contează pentru mine.
6. Oamenii îmi spun că sunt un bun ascultător.
7. Nu îmi place să-mi asum riscuri.
8. Îmi place activitatea care îmi permite să „mă cufund“ în ea și care presupune întreruperi puține.
9. Îmi place să-mi sărbătoresc ziua de naștere discret, cu doar unul sau doi prieteni apropiați ori cu membrii familiei.
10. Oamenii mă descriu ca pe o persoană care vorbește încet sau ca pe un om moale.
11. Prefer să nu arăt și să nu discut cu alții despre munca mea înainte de a fi gata.
12. Îmi displac conflictele.
13. Cel mai bine lucrez singur.
14. Am tendința să gândesc înainte de a vorbi.
15. Mă simt stors după ce am alergat încoace și încolo, chiar dacă asta mi-a făcut plăcere.
16. Adesea las să sune telefonul până când intră căsuța vocală.
17. Dacă ar trebui să aleg, aș prefera un weekend în care să nu am nimic de făcut, în locul unuia cu prea multe de făcut.
18. Nu-mi place să fac mai multe lucruri deodată.
19. Mă pot concentra cu ușurință.
20. La școală, prefer cursurile în locul seminariilor.
Cu cât ai răspuns mai des „Adevărat“, cu atât este mai probabil să fii introvertit. Dacă vezi că ai în față un număr egal de răspunsuri „Adevărat“ și „Fals“, atunci poate că ești ambivert – da, chiar există un asemenea cuvânt.
Însă, și dacă ai răspuns la fiecare întrebare ca introvertit sau ca extravertit, asta nu înseamnă că purtarea ta e predictibilă în orice circumstanță. Nu se poate spune că orice introvertit este un șoarece de bibliotecă și că orice extravertit își ridică poalele-n cap la petreceri, la fel cum nu se poate afirma că orice femeie este creatoare de consens și că oricărui bărbat îi plac sporturile de contact. Conform fericitei afirmații a lui Jung, „Nu există extravertit pur sau introvertit pur. Un astfel de om ar trăi la azilul de nebuni“.
Asta se datorează în parte faptului că suntem niște indivizi extraordinar de complecși, dar și faptului că există foarte multe tipuri diferite de introvertiți și extravertiți. Introvertirea și extravertirea interacționează cu alte trăsături de personalitate și cu istoria personală, generând tipuri extrem de variate de persoane.
Așa că, dacă ești un american cu înclinații artistice al cărui tată și-ar fi dorit să încerci să devii fotbalist asemenea fraților tăi puși pe harță, atunci ești un cu totul alt tip de introvertit decât, să spunem, o femeie de afaceri finlandeză ai cărei părinți sunt paznici de far. (Finlanda este o națiune renumită pentru introvertirea sa. Glumă finlandeză: Cum poți să‑ți dai seama că te place un finlandez? Se uită la pantofii tăi în loc să se uite la ai lui.)
Mulți introvertiți sunt și „extrem de sensibili“, afirmație care sună poetic, dar de fapt este un termen tehnic din psihologie. Dacă ești genul sensibil, atunci e mai probabil să te simți plăcut copleșit de Sonata Lunii a lui Beethoven, de o întorsătură de frază sau de un act de o extraordinară bunătate. S‑ar putea să te simți scârbit de violență și urâțenie mai degrabă decât alții și probabil că ai o conștiință foarte puternică. Pe când erai mic, probabil ți se spunea că ești „timid“ și chiar și în ziua de azi te frămânți atunci când ești evaluat, de exemplu când ții un discurs sau te întâlnești cu cineva pentru prima oară. Mai târziu vom examina motivele pentru care această colecție de atribute aparent fără legătură între ele tinde să aparțină uneia și aceleiași persoane și pentru care această persoană este de cele mai multe ori introvertită. (Nimeni nu știe exact câți introvertiți sunt extrem de sensibili, dar cunoaștem faptul că 70% dintre cei sensibili sunt introvertiți, restul de 30% tinzând să afirme că au nevoie de mult „timp liber“.)
Toată această complexitate înseamnă că nu tot ceea ce vei citi în Linișteee! ți se aplică, deși te consideri un introvertit cu acte în regulă. În primul rând, vom petrece câtva timp discutând despre timiditate și sensibilitate, chiar dacă tu s-ar putea să nu ai niciuna dintre aceste trăsături. E OK. Ia ce ți se potrivește, iar restul folosește-l pentru a-ți îmbunătăți relațiile cu ceilalți.Toate acestea fiind zise, în Linișteee! vom încerca să nu ne agățăm prea tare de definiții. Termenii strict definiți sunt esențiali pentru cercetătorii ale căror studii depind de indicarea precisă a locului unde introversiunea ia sfârșit și de unde încep alte trăsături, precum timiditatea. În Linișteee! ne vom ocupa mai mult de fructul acestei cercetări. Psihologii din ziua de azi, cărora li s‑au alăturat neurologii, cu aparatele lor de scanare a creierului, au descoperit perspective pline de inspirație, ce schimbă felul cum percepem lumea – și pe noi înșine. Ei ne răspund la întrebări precum: De ce unii oameni sunt vorbăreți, în timp ce alții își măsoară cuvintele? De ce unii oameni se îngroapă în muncă, în timp ce alții organizează la birou petreceri aniversare? De ce unii se simt confortabil exercitându-și autoritatea, în vreme ce altora nu le place nici să conducă, nici să fie conduși? Pot fi lideri introvertiții? Face parte cumva preferința noastră culturală pentru extravertire din ordinea naturală a lucrurilor sau este determinată social? Din perspectivă evoluționistă, introversiunea trebuie să fi supraviețuit ca trăsătură de personalitate dintr-un
motiv anume – deci care ar fi acest motiv? Dacă ești introvertit, trebuie să te dedici activităților care ți se potrivesc în mod natural sau trebuie să tragi de tine, așa cum a făcut Laura în acea zi la masa negocierilor?
S‑ar putea ca răspunsurile să te surprindă.
Dacă te alegi fie și numai cu o singură idee din această carte, sper ca aceasta să fie senzația nou-descoperită că ai dreptul de a fi tu însuți. Pot garanta personal pentru efectele transformatoare ale acestei perspective. Îți aduci aminte de acea primă clientă despre care ți-am vorbit și pe care am numit-o Laura pentru a-i proteja identitatea?
Aceea a fost o poveste despre mine. Eu am fost primul meu client.
Fragment din „Linișteee! Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare” de Susan Cain, în pregătire la Editura Paralela 45