Liderii politici au colindat ieri centrele universitare pentru a vedea care mai este situatia studentului roman. Ieri in toata tara studentii s-au intors la cursuri, la caminele insalubre, la zacusca cea de toate zilele. De cum au dat ochii cu liderii politici studentii au simtit ca situatia lor se va schimba in bine. Ministru de resort Alexandru Athanasiu a promis 6% PIB pentru invatamant (in 2006)  si recunoasterea diplomelor romanesti in UE, Theordor Stolojan, burse private, ministrul Dan Nica, parcuri tehnologice in incinta universitatilor, iar premierul Adrian Nastase locuri de munca in ministere. Premierul care s-a aflat ieri la Iasi, la deschiderea noului an universitar le-a cerut studentilor sa desemneze un reprezentant care sa ocupe un loc vacant de secretar de stat pe probleme de cercetare in Ministerul Educatiei, adaugand ca la Guvern exista o baza de date cu 10.000 de tineri romani care au studiat in strainatate si care vor sa lucreze la proiecte europene. “Integrarea europeana nu inseamna doar forta de munca ieftina, ci inteligenta cu valoare adaugata”, a spus Nastase. Si cum “inteligenta tine si de numarul caloriilor”, premierul s-a infatisat la cantina studenteasca “Titu Maiorescu” unde si-a comandat mamaliguta cu branza si smantana, o farfurie cu parjoale moldovenesti si cartofi, un castron de salata de varza alba – toate cu calorii una si una si un pret de 33.000 lei. “Am vrut sa ma conving de calitatea mancarii din cantinele studentesti. Inteligenta depinde si de numarul caloriilor.”
Presedintele Ion Iliescu s-a aflat si el in peripliu cultural – educativ, intr-un alt colt de tara, in Valea Jiului, si a deschis cursurile Universitatii din Petrosani. Plangerile locuitorilor – “Aici e Valea Foamei.”, “Nu avem ce manca.”, “Nu avem bani.” – l-a determinat pe presedinte sa arate ca statul poate face multe lucruri pentru cetateni, dar nu le poate rezolva toate problemele daca ei nu se implica alaturi de stat in solutionarea acestora. Seful statului le-a spus studentilor ca romanii trebuie sa-si schimbe mentalitatea si sa inlature practicile “partizane bazate pe aranjamente, interventii, nepotism, birocratie si coruptie.”
La Brasov, unde a  deschis anul universitar la  Facultatea de Stiinte Economice (unde este si profesor), liderul PNL Theodor Stolojan le-a vorbit studentilor despre integrarea in Uniunea Europeana, dar si despre faptul ca romanul traieste mai prost decat o vaca din UE. “Salariu minim din Romania este astazi de 67 de euro, iar in UE subventia lunara pentru o vaca este de 75 de euro. Diferenta este cumplita, dar ea poate fi infranta.”, a aratat el. Referindu-se la obtinerea calificativului Comisiei Europene de economie de piata functionala pentru Romania, Stolojan a apreciat ca “Guvernul a desfasurat o actiune corecta de lobby la UE pentru ca tara noastra sa primeasca acest calificativ. Problema insa este sa merite, pe fond, respectivul statut.” Dupa ce a criticat PSD ca nu-si respecta promisiunile, inclusiv cele legate de situatia caminelor studentesti, Stolojan a amintit ca PNL a depus in Parlament un proiect de lege privind bursele private: “Propunem ca persoanele juridice care acorda burse private sa li se acorde deduceri din impozitul pe profit.”
iulian.anghel@zf.ro