Umberto Eco – Numărul zero. Editura Polirom. Traducere din limba italiană și note de Ștefania Mincu
În anii ’90, un om de afaceri dubios strânge un grup de ziariști pentru a pregăti un număr de probă – numărul zero – al unui cotidian dedicat mai puțin informării publicului, cât șantajului și discreditărilor. Unul dintre redactori, cu vizibile tendințe paranoice, se învârte printr-un Milano halucinant (în imaginația lui) și reconstituie istoria celor cincizeci de ani trecuți de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pornind de la un plan urzit în jurul cadavrului terciuit al unui fals Mussolini. O atmosferă de conspirație învăluie totul, sunt invocate Operațiunea Gladio, loja masonică Propaganda Due, asasinatul papei Ioan Paul I, lovitura de stat a lui Junio Valerio Borghese, CIA etc. Apoi, pe cea mai strâmtă și mai rău famată străduță din Milano, e descoperit un cadavru, iar între cei doi protagoniști – un scriitor-fantomă falit și o jurnalistă nevoită să lucreze în presa mondenă pentru a-și ajuta familia – se naște o firavă poveste de dragoste.
„Odată cu atmosfera specifică romanelor lui Eco, Numărul zero lasă să se vadă, cu o amară eficiență, partea întunecată a vieții Italiei de la începutul anilor ’90. Povestea e plasată la Milano, în plin scandal Tangentopoli și în mijlocul investigațiilor din ancheta Mani pulite. În haosul politic provocat de această anchetă, un om de afaceri pune pe picioare un ziar gândit să alimenteze calomnii la adresa adversarilor săi și să-i șantajeze pe potentații zilei. Ziarul este o mașină de împroșcat noroi cu nimic diferită de ceea ce vedem astăzi. Acesta este cadrul în care Eco reconstruiește, urmărind întîmplările prin care trec protagoniștii romanului, evenimentele cele mai putrede și intrigile cele mai tulburătoare din istoria Italiei postbelice.” (Panorama)
„Umberto Eco folosește anii ’90 ca pe o metaforă perfectă a vremurilor noastre. Acei ani reprezintă simptomul de netăgăduit al unei maladii grave, de a considera normal ceea ce nu e: ilegalitățile, nenorocirile, comploturile, atentatele cu bombă puse pe seama «roșiilor» când, în realitate, sunt gândite de «negri», cu complicitatea lumii politice care a păstrat întotdeauna tăcerea. La rândul lor, ziarele ar fi putut să dezmintă, să declanșeze investigații; n-au făcut-o. S-au retras în umbră, preferând să-și plece capul în fața patronului.” (la Repubblica)
Umberto Eco (n. 1932) este, în anii ’60, unul dintre reprezentanții de frunte ai avangardei culturale italiene. A predat la cele mai faimoase universități din lume, devenind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane devenite în scurt timp celebre, studii de semiotică, estetică și teorie literară și numeroase articole cu teme dintre cele mai diverse. Din opera sa, la Editura Polirom au apărut, printre altele: În căutarea limbii perfecte, Numele trandafirului, Misterioasa flacără a reginei Loana, Trei povestiri, Pendulul lui Foucault, Cum se face o teză de licență, Limitele interpretării, A spune cam același lucru. Experiențe de traducere, Insula din ziua de ieri, De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn și interpretare, Kant și ornitorincul, Cum ne construim dușmanul, Confesiunile unui tânăr romancier, Cimitirul din Praga.