“Nu se găsește nicăieri un studiu complet despre Frăția misterioasă a Roza-Crucii”. Această afirmație, cu care debutează lucrarea lui Paul Sédir “Istoria Rozacrucienilor”, era valabilă în Franța începutului de secol XX și este tot atât de valabilă în România începutului de secol XXI, unde au apărut prea puține cărți despre societatea secretă care a fascinat Europa în vremea Renașterii târzii și a începutului epocii moderne.
Paul Sédir ne prezintă nu numai istoria vizibilă a Ordinului, cu autorii rozacrucieni, lucrările lor și regulile pe care trebuiau să le respecte Frații, ci și istoria sa invizibilă, căci, spune el, “orice formă existentă pe plan fizic nu este decât învelișul tipului esențial al acestei forme, căci nimic nu are loc în vizibil fără să nu se găsească deja în invizibil”.
“Istoria rozacrucienilor” ne dezvăluie rolul îndeplinit de
această Frăție, formată din “copiii de taină ai Domnului”,
“misionarii, apostolii, misticii puri, adevărații rozacrucieni”.
Cartea a apărut la Editura Herald.
Paul Sédir (1871-1926), pe numele său adevărat Yvon Le Loup, a fost
un mistic francez, autor a numeroase lucrări despre esoterism și
mistica creștină.
Prieten și colaborator al lui Papus (Dr. Gerard Encausse), Paul Sédir a devenit doctor în Cabala în cadrul Ordinului Rozacrucienilor reînnoit de Stanislas de Guaita și membru al Consiliului Suprem în cadrul Ordinului Martinist.
In urma unei experiențe interioare decisive, Paul Sédir a devenit conștient de zădărnicia științelor și societăților secrete, fapt ce l-a determinat să-și abandoneze titlurile, toată înțelepciunea esoterică dobândită și să se consacre strict idealului propovăduit de Evanghelie.