Fotografii ale vechilor puturi si fantani din Bucuresti sunt rare, foarte rare. Desi intalnim destule strazi care, prin numele lor, contin amintirea unui put – Putul cu plopi, Putul cu zale etc. -, desi la puturile din Capitala exista numeroase referiri in textele din trecut, desi, in fine, erau suficient de spectaculoase pentru a fi imortalizate de fotografi, desi, desi, desi… Eu, unul, nu inteleg acest tratament. “Putul” este element romantic si, nu stiu de ce, plin de mistere. Parca ar ascunde povesti in adancuri, in loc de apa. Nu departe de liceul Mihail Eminescu, la intersectia Strazii Antim cu minuscula ulita numita Zelerului, a existat din vremuri necunoscute un put amintit ca reper in documente batrane, privind hotarul proprietatilor din mahalaua Antim. I s-a spus “Putul Zinchii”, in amintirea unei Zinca, proprietara a locului sau cea care cheltuise cu saparea lui. Cu toate ca Dambovita si Garlita curgeau in apropiere si sacagii puteau sa treaca lesne cu sacaua pe ulitele acelea, cucoana Zinca a gasit ca este cu mult mai sanatos sa daruiasca mahalagiilor si urmasilor lor un put cu apa rece si curata. Ce este interesant, este ca, in preajma acestui put, Nicolae Balcescu, Ion Ghica si Christian Tell au hotarat infiintarea Fratiei “pe la culesul strugurilor”.
Prin 1900, vechiul put a fost transformat in fantana cu roata, cum se observa si in fotografie.