Noțiunea de “muzică a lumii” (world music) nu mai reprezintă din
fericire o necunoscută pentru publicul din România, chiar și dacă
ne raportăm la o nișă destul de îngustă. De aceea, o casă de
discuri specializată și cu desfacere în foarte multe țări ale lumii
a ajuns de ceva vreme să fie prezentă și în rafturile unor librării
de la noi.
Ce legătură are acest mod de alătura muzica diversă cântată în
toată lumea cu universul copiilor ? Colecția “Putumayo Kids” ne
demonstrează prin amploarea și, mai ales prin calitatea ei, că este
una foarte importantă.
Fie că este vorba despre secțiunea “playground” – destinată
stărilor de joacă și dans – sau despre cea intitulată “dreamland” –
care adună melodii din genul cântecului de leagăn – este vorba
despre un binevenit acces la varietate, pusă sub semnul calității.
Temele sunt diverse – Brazilian Playground, French Playground, Folk
Playground, Asian Dreamland -, iar uneori surprizătoare – Animal
Playground, Picnic Playground, Sesame Street Playground.
Aspectele care dau laturii strict comerciale o notă de înălțătoare
onorabilitate (precum anumite procente din vânzări care se duc
chiar către comunitățile defavorizate din zonele din care provin o
parte dintre melodii), sunt depășite de valoarea conținutului
propriu-zis al acestor albume.
Cutiuțele noastre muzicale
Deși sunt, ca și dumneavoastră, saturat de vuietul de lamento
continuu așternut ca un lințoliu decolorat peste existența și
comunicarea noastră de azi, sunt totuși nevoit să cad în păcatul
comparațiilor, măcar și pentru a nu cădea în altul – cred eu mai
grav – al unui laudatio continuu față de această inițiativă
benefică pentru copiii noștri și părinții lor.
Avem și noi cutiuțele noastre muzicale. Cei mai mulți cumpărăm cu
un aer de cele mai multe ori absent CD-ul care pare OK, pentru că
este foarte “colorat” și îl punem “să cânte”. Ascultându-le,
reascultându-le, re-reascultându-le, copiii noștri nu ne ridică
probleme. Foarte repede încep să cânte și ei, conform modelului, cu
o voce puțin nazală și afectată ca aceea a solistelor de muzică pop
de la noi. Foarte rar observăm că vocișoara reală, pură și
neafectată de inflexiuni care se asortează doar cu mișcările
unduitoare din șold s-a pierdut înainte de a o putea auzi cu
adevărat, din păcate, de cele mai multe ori pentru totdeauna.
Alternativa – “Putumayo Kids”
“Putumayo Kids” (distribuit în România de A&A Records),
oferă – din fericire – o alternativă. Începând cu partea vizuală –
care deși este rodul unui concept unificator al tuturor produselor
acestei case de discuri, știe totuși cum să păstreze nealterată
unicitatea și mai ales adresabilitatea fiecărei coperte – CD-ul
chiar înseamnă o ieșire din clișeu.
Mai departe, conținutul continuă ideea, prin modul de construcție
și argumentație a tematicii. Muzica acestor albume nu este gândită
doar pentru a ne face să o cumpărăm. Materialul sonor este alcătuit
astfel încât să lămurească, în mod gradual – în funcție de vârstă,
la orice vârstă – care este specificul muzical al unei anumite
regiuni, care îi sunt influențele. Un accent deosebit se pune
tocmai pe influențe. Pentru că de fapt aceasta este una dintre
liniile de forță ale limbajului universal care este muzica.
Interpretările sunt toate de la fața locului, atinse de
perfecțiunea studioului și de abilitatea oarecum negenuină a
muzicianului profesionist, doar atât cât să servească
inteligibilității mesajului real al cântecului.
Sunt multe de spus. Pentru moment voi încheia prin a răspunde la o
întrebare care plutește în aerul zilelor noastre: Și Rrromânia?
Sunt melodii din Rrromânia? Copiii noștri…
Pentru moment, “Putumayo Kids” este un minunat exemplu de “work in
progress”. Răspunsul este unul sec. Nu sunt melodii din România. Și
oricum, dacă răspunsul va fi vreodată da, sper să avem norocul unui
selecționer cu discernământ. Spun asta pentru că realizatorii
colecției dovedesc un simț al realității cultural artistice locale
foarte bine dezvoltat și scot în evidență specificul muzicii pentru
copii dintr-un anumit loc “așa cum este”.
Iar la noi, de pe la ’75 încoace, este… așa cum este.
VIRGIL OPRINA (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune
din 1990 și este jurnalist free-lancer de televiziune și
corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universității
Naționale de Muzică are de asemenea și un master în muzicologie,
fiind în prezent doctorand la aceeași facultate. Scrie critică
muzicală din 1995 adunând sute de articole publicate în reviste sau
secțiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri
culturale, îmbinând activitatea publicistică și de realizator de
documentare, reportaje și corespondențe de televiziune, cu aceea de
interpret de muzică contemporană sau blues.