Inspirat titlul ales de curatorii expoziției Picasso, aflată în aceste zile pe simezele Muzeului Național de Artă din Cluj-Napoca! Într-adevăr, Picasso trăiește cu noi, printre noi, este la fel de proaspăt și de puternic ca și în urmă cu 100 de ani. Am făcut trimitere la această cifră centenară, deoarece expoziția „Que viva, Picasso! Grafică și ilustrație de carte” acoperă, prin selecția sa, întreaga perioadă 1916 – 1961 din creația artistului. Conceptul curatorial eleborat de Thomas Emmerling (colecționarul căruia îi aparțin lucrările și materialele documentare) și Dan Breaz, muzeograf în cadrul instituției de cultură clujene, evidențiază capacitatea specială a lui Picasso de a aborda în maniera sa inconfundabilă mituri ale artei, ca și teme ale literaturii universale, de a le re-interpreta filtrate prin sensibilitatea sa debordantă, demolatoare de canoane. Tendință cu atât mai evidentă în intervalul de la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, ilustrată prin unele din cele mai fascinante cicluri ale operei sale grafice, prezente acum în integralitatea lor la Cluj.
Ordinea expunerii acestor cicluri în sălile muzeului oferă o imagine cronologică asupra dezvoltării unei părți semnificative și consistente a operei create de artist, printr-o continuă diversificare a tehnicilor graficii. Expoziția se deschide cu unul dintre cele mai puternice cicluri ale graficii semnate de Picasso: Jean Cocteau. Picasso de 1916-1961. Este vorba despre 24 de litografii alb-negru, reunite într-un volum realizat în 199 de exemplare, numerotate distinct. În partea de jos a paginii exemplarului de autor, reprodus alăturat, se pot observa semnăturile originale ale celor doi mari artiști.
I se adaugă, în sălile următoare, ciclul De mémoire d’ homme, 9 litografii datate 1950, ilustrând poemul avangardist cu același nume al lui Tristan Tzara, L’ espace de la flûte din 1959, Tauri și toreadori, 1957-1959 și, nu în ultimul rând, ciclul din 1958 – Meninele și viața, dialog tulburător peste secole între doi mari pictori, având ca subiect celebra pictură semnată de Velasquez. Un loc central este rezervat în expoziție cópiilor celor două tablouri despărțite, pe scara istoriei artei, de trei sute de ani. Amplasate unul lângă celălalt, ele emoționează în egală măsură, mărturie a capacităților nelimitate ale creației artistice de a se înnoi continuu, păstrându-și nealterată forța de persuasiune.
Criticii sunt de acord că această etapă a creației lui Picasso, afirmată cu putere după mijlocul secolului al XX-lea, marchează apogeul spiritului său analitic și interpretativ. Anul 1959 a marcat o accentuare a experimentelor în tehnica linogravurii, Picasso ajungând la o asemenea măiestrie încât lucrările sale în această tehnică sunt considerate capodopere ale graficii din secolul trecut. Acum el se angajează și într-o direcție de creație până atunci mai puțin abordată: realizarea unor lucrări care re-lecturează subiecte provenite din opere de artă celebre, precum Femei din Alger de Eugène Delacroix, Dejunul pe iarbă al lui Édouard Manet sau Meninele lui Diego Velasquez, de care am amintit mai sus. Prin noua sa viziune artistică, Pablo Picasso a căutat să reveleze adevăruri existențiale complementare, dar și diferite față de sursele de inspirație primare.
Deși de o mare diversitate, calitatea de excepție a analizei și interpretării temelor asigură coeziunea ciclurilor prezentate în expoziție.
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca găzduiește până la 1 mai una din cele mai interesante manifestări expoziționale ale ultimei perioade.
PS. Lucrările din această expoziție au putut fi văzute anterior la castelul Cantacuzino din Bușteni, în primle luni ale anului (Ziarul de duminică)