Quicksilver, distribuitorul american de echipament de surfing, este pe cale sa achizitioneze compania Rossignol, unul dintre cei mai mari producatori de echipamente de schi din lume, anunta CNNmoney. Miscarea reprezinta incercarea companiei Quicksilver de a-si extinde domeniul de activitate, asa cum au procedat si competitori precum Nike si adidas. Grupul Rossignol are o cifra de afaceri anuala de peste 600 de milioane de dolari (450 de milioane de euro) si se afla pe locul intai in lume la productia de bete de schi, snowboard-uri, clapari, dar si crose de golf prin brandul Cleveland Brand. Quicksilver a avut un venit de 1,3 miliarde de dolari (983 de milioane de euro) in 2004, mai mult de jumatate din suma provenind din afara Statelor Unite. Actiunile Quicksilver au scazut cu 3,5 procente la Bursa din New York, luni.