"Diplomatia culturala" (I)

Se vorbeste iarasi, de la o vreme, despre asa-numita “diplomatie culturala romaneasca”. “Dilema” a acordat temei un spatiu larg, cerand parerea unor directori de centre culturale romanesti din cateva mari orase europene, intalnirile “Romaniei literare” au avut recent in dezbatere si aceasta tema, cu participari de rang inalt.
Cateva comentarii secvente acestor manifestari au ramas cam sceptice si nesatisfacute, fiindca s-a constatat, din pacate, ca in anii postrevolutionari nu s-a schimbat mai nimic in politica de reala sprijinire a culturii romane in afara frontierelor noastre. Toti functionarii culturali, altminteri foarte bine intentionati si gata de fapte mari, sfarsesc prin a-si constata neputinta in fata lipsei de sustinere, in primul rand finanaciara, desigur, a relei coordonari intre ministerele de care depind institutiile lor (Externele, care le asigura, totusi, existenta incredibil de putinilor angajati ai acestor centre, in raport cu alte tari vecine, si Cultura si Cultele, care se declara de la inceput sarace, considerand ca astfel au rezolvat problema).
Voci mai independente cuteaza chiar sa spuna ca unii dintre virtualii promotori ai valorilor romanesti in exterior nu sunt intotdeauna alesi dupa criterii de valoare profesionala, ca celebra “principialitate” nu prea functioneaza etc. La alte nivele, pompoasele forumuri culturale regionale, cu concluzie apoteotica in Capitala, s-au cam pierdut in zgomote de fanfare si raman cu promisiunile amanate, in vreme ce proiectatele “institute romanesti”, asa de surazatoare ca idee, nu elimina teama mai degraba a unor stricaciuni provocate – in patima innoirilor de la fiecare legislatura – bunaoara Fundatiei Culturale Romane, care are deja un trecut de realizari notabile si o experienta demna de luat in seama. Pana una-alta, cine iese, de pilda, in Franta, afla ca la bibliotecile unor mari universitati unde se studiaza limba romana nu se mai trimit carti si reviste, ca nici la comenzile contra cost facute la Bucuresti nu se da macar un raspuns de primire a adreselor respective, sau ca pe cutare post de lector e trimisa, cu o intarziere de vreo trei luni, o persoana pensionabila, care nici nu stie macar frantuzeste… 
Ce s-a intamplat la Accademia di Romania de la Roma, dupa moartea regretatului Marian Papahagi, cu pierderea unui an de burse si revenirea la un fel de normalitate doar dupa proteste locale si italiene, se stie. Personal, invitat fiind, cu vreun an in urma, nu mai departe decat la Budapesta pentru un colocviu dedicat avangardei, cu deplasare platita de Institutul Italian de acolo, cu care Centrul Cultural Roman colabora, a trebuit sa refuz  participarea, dintr-o mica criza de… demnitate, cand mi s-a spus ca ministerul cutare nu vrea sa asigure macar diurna modesta pentru scurtul ragaz cerut de acea manifestare. Si nu sunt singurele exemple.