"Iocari serio"

Printre cele cateva proiecte de masterat prezentate in vara aceasta la Artexpo, Teatrul National Bucuresti 3/4, care se detaseaza prin folosirea unui limbaj contemporan si cautarea unor drumuri mai putin batute, se inscrie si instalatia Cristianei Radu, Iocari serio, instalatie care-si are punctul de plecare in incercarea de demarcare a unui spatiu propriu si de reconstruire a identitatii.
Folosind ca mijloc de investigatie si cercetare fenomenul jocului, artista reuseste o ancorare in social si o analiza consistenta a societatii si artei contemporane.
Intrat in scena la scurt timp dupa ce Nietzsche a cutezat sa aseze valorile estetice deasupra celor morale, ludicul a ajuns un concept central in doctrinele filosofilor contemporani, desemnand una dintre caracteristicile societatii actuale, un fenomen paradigmatic pentru societatea postindustriala, in care categoria “munca” a fost inlocuita de categoria “informatie”, iar aparitia aparatelor a eliberat omul pentru joc. Idealurile insesi ale contemporaneitatii au suferit o intinerire substantiala, o data cu reintoarcerea valorilor prerationale si cu aparitia fenomenului numit postmodernitate, un tavalug ce a sters toate valorile consacrate si adevarurile absolute ale modernitatii, precum si crezul sau in progresul continuu, punand in loc trairea vietii aici si acum, importanta imaginii in viata sociala, eruptia banalului, a cotidianului in arta si trairea vietii ca arta. Campul de investigare se deplaseaza catre constructele noastre mentale privind societatea, scara actuala de valori, precum si noii “eroi”. Personajele din basme trec cu semn schimbat in mitologiile de azi (Hercules si Balaurul au devenit Sailor Moon si Godzilla, iar un dj poate depasi in notorietate un presedinte), insa ceea ce ramane este felul in care ne proiectam in ele.
Instalatia expusa este compusa din 14 panze intoarse pe care sunt aplicate jucarii si fragmente de jucarii dintre cele mai comune, oua Kinder sau gadget-uri Mc Donalds, produse tipice ale societatii de consum. Desi incastrate in spatiul lucrarii, unele dintre jucarii functioneaza (se poate incerca un apel de la un gadget-telefon-mobil, ori se poate initia un joc electronic datorita unui alt dispozitiv), conferind proiectului un caracter interactiv, capacitatea de a atrage privitorul pentru a lua parte la procesul artistic.
Jucariile compun scene independente, povesti asezate in casute pe verso-ul panzelor, insa vorbesc despre evenimente ale lumii adultilor. Prin intermediul imagisticii infantile sunt in fapt abordate evenimente recente: inundatiile, parada gay, gripa aviara sau bienala bucuresteana.
Acest mix intre seriozitatea jocului ca fenomen si superficialul in fapt al seriozitatii declarate este pus sub lupa, iar bucuria de a descoperi un fir, o poveste inchisa intre cele patru stinghii este temperata de ironia atitudinii autoarei fata de evenimentele puse in scena. Ceea ce se incearca este abordarea subversiva a subconstientului colectiv contemporan, urmarindu-se transele contemporane si problemele culturale ori sociale ale Romaniei anului 2006, de sub care pandesc structuri mentale arhaice si fantasmele eterne ale omenirii.