"Noi scriem, noi citim"

Era o vreme cand prin jurnale se puteau citi randuri ca acestea: “D. Emanoil Filipescu este numit in postul de membru al Inaltei Curti de Compturi, devenit vacant prin punerea in retragere a decedatului G. Valeanu” ( ziarul “Steaua Romaniei”). Dupa ce ca murise, bietul d. Valeanu mai era si silit sa se retraga. Sau: “Din cauza de malatie jurnalul nostru n-a putut sa apara pana in momentul de fata; cerem scuze…” (“Impartialul” din 17 mai 1883). Saracul ziar… se imbolnavise.
Sau un necrolog din “Curierul de Iasi”: “Saftica Vranceanu nascuta Plesescu sotie iubita nu numai de sotul ei… s-a savarsit din viata”. Dl Vranceanu murea fericit ca n-a stiut ca sotia lui fusese iubita nu doar de el. Sau, in acelasi jurnal, sub titlul “Multumire. Subsemnata Maria Vasiliu suferind de boala de facere timp de cinci ani si cautandu-ma cu toti medicii etc. etc…”. S-ar putea crede ca biata dna Vasiliu a rezistat la dureri de facere timp de cinci ani! Sau scrie Carolina Hudnichy din Bucuresti: “Subscrisa face cunoscut onor. Public ca desi sotul meu a repauzat in urma unei boale grele… atelierul nostru fotografic continua a functiona tot sub conducerea artistica a vechiului dirigent d. Alexandru Ihalski care tinea locul repauzatului meu sot de mai mult timp”. Repauzatul o fi stiut?       
Dar cum erau ziarele pe atunci? In 1908 apareau in Vechiul Regat 589 de publicatii – ziare si reviste. Lor li se adaugau 69 de publicatii ale romanilor din afara granitelor Regatului. Erau scrise in limba romana, dar si in limba franceza (4), in germana (3), in ebraica (1), in greceste (1), in ungureste (2). Cele mai numeroase erau cele social-politice (219). Urmau cele economice (91), enciclopedice (37), medicale (26), umoristice (20), sportive (15), militare (11), pedagogice (10) s.a. Capitala detinea intaietatea numarului. Aici apareau nu mai putin de 250 de publicatii, din care 17 ziare (cotidiane). Urmau Iasii (31), Craiova (30), Galati (30) s.a. Revistele economice apareau mai toate in doua si trei limbi. Ziarele nu depaseau pretul de 5 bani, caci din start n-aveau vanzare.
Sistemul de abonamente functiona cu dificultate. Oameni pusi de administratiile publicatiilor, un fel de comis-voiajori ai presei, lasau sau trimiteau ziare la adrese anume alese sau la intamplare. Reluau itinerariul la aparitia urmatoare. Dar prea putini dintre cei care primeau “foaia” trimiteau si banii la redactie. “Primim, citim si nu platim!”, exclama revoltat, mai tarziu, Gh. Costescu, directorul “Gazetei Tribunalului” din deceniul patru. Iar asta dupa numeroase instiintari publice cu numele acelora care n-o facusera. Si nu lipseau nume sus-puse.
In 1882, Al. Macedonski, care nu reusea sa-si vanda “Literatorul”, publica numele persoanelor din aristocratie care refuzau sa se aboneze sub cuvant ca citesc ziare straine. Ba intr-un numar al revistei ii incadreaza pe toti in chenar negru, “ca pentru vesnica pomenire”. “Se va vedea in ce stare se afla societatea noastra morala in anul 1882: se va vedea cum oameni care au 10 pana la 20.000 galbeni venit, refuza de a plati 20 lei pe an pentru a se abona la mica revista ce aparea in Capitala in acel timp – se va vedea in acelasi timp ca oamenii care au sprijinit-o au fost cei saraci. Printii Ghica, Bibescu si altii, parintii vostri au fost printi romani, dar d-voastra v-ati instrainat de tara. Instrainati sa ramaneti!” (Macedonski apasa tare pe coarda patriotica, foarte la moda atunci. Dar n-a avut succes). In 1905, N. Iorga observa si el ca Academia Romana a fost creata de stat, deci de contribuabili (in Ungaria, in 1825, fusese creata de noblime, prin subscriptie), ca boierii, si acestia putini, i-au daruit ceva, dar… dupa moarte; cartile romanesti se vindeau “inca intre saraci”, revistele bune gaseau banul cu care se tipareau la preoti, invatatori, care nu erau mari proprietari, la functionari sau la studenti.
Serviciul de abonare va functiona cu dificultate si mai tarziu. Radu D. Rosetti, isi amintea, in anii interbelici, cand si presa era mai bogata, ca procedeul curent de abonare era cartea de telefon. “Se ia alfabetul la rand si te pomenesti, avocat fiind, cu… <<Curierul Morilor>>; negustor, cu… <<Gazeta romilor>>; medic, cu… <<Foaia Notarilor>>, si asa mai departe: propaganda de dreapta de stanga, de mijloc etc… iti umple cutia de scrisori zilnic si ele continua sa soseasca prapad, chiar daca le restitui cu – <<Nu, mersi, n-am timp>> sau <<Nu ma intereseaza>>. E drept ca unele au grija sa fie expediate dupa categoria profesionistilor, dar si ele sunt astazi atat de numeroase, incat ii este cu neputinta unui specialist sa se aboneze la toate”. De pe pozitia cititorului asaltat, Radu Rosetti avea dreptate.  
Cauza principala a unei circulatii mai putin vii a presei la inceputul veacului 20 era slaba consistenta a ceea ce se poate numi opinie publica, a acelei paturi intelectuale si intelectualizate, a oamenilor care “faceau cultura si consumau cultura”! Drama intelectualului roman din deceniul al 4-lea care acuza lipsa unui public numeros sa-i recepteze “productele” inteligentei  creatoare (“noi scriem, noi citim”) putea fi atunci mai mult simulata decat reala, dar a celui de la 1900 era traita. Cei care citeau erau intr-adevar putini, cei care participau activ la actul cultural erau si mai putini.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar